De ce merg PNL şi PSD pe liste separate la europarlamentare: „Nu vreau să ne trezim cu un scor prost” – Victor Ponta

Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal candidează separat la alegerile europarlamentare pentru că în acest mod vor obţine mai multe voturi, justifică premierul Victor Ponta scrutinul pe liste separate anunţat sâmbătă, la Congresul PSD. „Eu nu vreau să-i văd fericiţi, liniştiţi, şi să ne trezim că la europarlamentare vom lua un scor prost”, a lămurit liderul PSD.

Victor Ponta a precizat, într-o emisiune televizată, că Uniunea Social Liberală ar lua mai puţine voturi la alegerile pentru Parlamentul European, un scrutin care, de regulă, nu aduce mulţi alegători la urne. De altfel, premierul le-a recomandat colegilor săi de partid să se considere în campanie electorală începând chiar de luni, 22 aprilie.

Am vorbit şi asta cu Crin Antonescu. Noi, ca USL, la europarlamentare, în mod sigur am lua mai puţin decât PSD separat şi PNL separat. La europarlamentare contează mobilizarea structurilor de partid. Eu nu vreau să-i văd fericiţi, liniştiţi, şi să ne trezim că la europarlamentare vom lua un scor prost”, a afirmat liderul social-democrat.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/de-ce-merg-pnl-si-psd-pe-liste-separate-la-europarlamentare-nu-vreau-sa-ne-trezim-cu-un-scor-prost-victor-ponta-67727


Analyse


2025-03-01 06:38:41

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: PNL si PSD pe liste separate

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Partidul Social Democrat: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Partidul National Liberal: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Uniunea Social Liberala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: PNL si PSD candideaza separat la europarlamentare pentru a obtine mai multe voturi, conform lui Victor Ponta.

Summary: Partidul Social Democrat si Partidul National Liberal vor candida separat la alegerile europarlamentare pentru a obtine mai multe voturi, a explicat premierul Victor Ponta. El a mentionat ca Uniunea Social Liberala ar obtine mai putine voturi daca ar candida impreuna. Ponta a subliniat importanta mobilizarii structurilor de partid si a recomandat colegilor sa inceapa campania electorala de luni, 22 aprilie.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.