Un politician i-a cerut lui Victor Ponta sprijin pentru NATO

El a refuzat să spună dacă este vorba despre fostul lider al PSD, Mircea Geoană, pe care în 2011 l-a exclus din partid şi l-a revocat din funcţia de preşedinte al Senatului. 

„Este posibil – şi e foarte posibil – ca viitorul secretar general al NATO să provină din una dintre ţările noi membre NATO, asta înseamnă în mod clar Polonia şi România. Ştiam că nu este exclus să fie un român, deoarece altcineva, nu Băsescu, a venit, a discutat cu mine acest subiect şi am zis că îl susţin”, a spus Ponta într-o emisiune televizată.

În urmă cu o săptămână, Victor Ponta afirma, la Digi 24, că guvernul va susţine candidatura unui reprezentant al României, chiar dacă acesta ar fi Traian Băsescu.

Mircea Geoană este susţinut pentru această funcţie chiar de un oficial american. Vicepreşedintele executiv al Consiliului atlantic, Damon Wilson, a scris pe o reţea de socializare că Mircea Geoană este un candidat credibil pentru funcţia de Secretar general al NATO.

Pentru această funcţie, alegerea se face prin consultări diplomatice între statele membre. Un candidat este ales doar dacă toate statele îşi dau acordul. De la înfiinţarea organizaţiei, funcţia a fost deţinută de trei britanici, trei olandezi şi doi belgieni. Italia, Spania, Germania şi Danermarca au dat, de asemenea, câte un secretar general al NATO.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/un-politician-i-a-cerut-lui-victor-ponta-sprijin-pentru-nato-69721


Analyse


2025-03-01 20:17:13

General Sentiment: neutral (score: 0.1 magnitude: 0.5)

Subject: Sprijin pentru NATO

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Mircea Geoana: positive (score: 0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 3)
  • NATO: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Damon Wilson: positive (score: 0.2 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Consiliul Atlantic: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Victor Ponta a fost abordat pentru a sprijini un candidat roman la functia de Secretar General al NATO, posibil Mircea Geoana, sustinut de un oficial american.

Summary: Un politician a cerut sprijinul lui Victor Ponta pentru un candidat roman la functia de Secretar General al NATO. Ponta a mentionat ca este posibil ca viitorul secretar general sa provina dintr-o tara noua membra NATO, cum ar fi Romania. Mircea Geoana este considerat un candidat credibil, sustinut de Damon Wilson, vicepresedintele executiv al Consiliului Atlantic. Alegerea se face prin consultari diplomatice intre statele membre NATO.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.