Titus Corlățean: Acum R. Moldova nu mai poate discuta despre semnarea Acordului de asociere cu UE

„S-a frânat din avansul luat între statele partenere. Până la apariția crizei era considerată ca fiind statul cel mai avansat și mai activ. Din păcate, acum nu mai discutăm de semnarea Acordului de asociere, ci de posibilitatea – care se va concretiza în cazul în care criza se va încheia rapid – parafării Acordului de asociere și semnarea la o dată ulterioară”, a explicat ministrul. 

„Există posibilitatea unui decalaj, dar și posibilitatea în continuare a încheierii acordului de asociere, a acordului de liber schimb, care e foarte important”, a adăugat Corlățean.

„Ce se întâmplă la Chișinău e o mare responsabilitate pe umerii celor care au intrat în această criză politică”, a subliniat ministrul.

Republica Moldova este marcată de o profundă criză politică. Luna aceasta, președintele l-a desemnat pe Iurie Leancă pentru funcția de premier. Guvernul Filat 2 a fost demis la 5 martie. La 10 aprilie, preşedintele Nicolae Timofti îl desemna pe Vlad Filat drept candidat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova. 

Ulterior, la 22 aprilie, Curtea Constituţională a stabilit că Vlad Filat a fost desemnat ilegal în calitate de candidat pentru funcţia de premier. Hotărârea a fost pronunţată ca urmare a sesizării depuse de facţiunea parlamentară a Partidului Liberal privind interimatul funcţiei de prim-ministru. 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/titus-corlatean-acum-r-moldova-nu-mai-poate-discuta-despre-semnarea-acordului-de-asociere-cu-ue-76047


Analyse


2025-03-22 22:54:02

General Sentiment: negative (score: -0.3 magnitude: 1.5)

Subject: Criza politica in Moldova

Entity Sentiment:

  • Titus Corlatean: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Republica Moldova: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 3)
  • Uniunea Europeana: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Iurie Leanca: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Vlad Filat: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • Nicolae Timofti: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Curtea Constitutionala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Partidul Liberal: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Republica Moldova se confrunta cu o criza politica profunda, afectand discutiile privind Acordul de asociere cu UE.

Summary: Republica Moldova se confrunta cu o criza politica profunda, care a incetinit progresul in discutiile privind Acordul de asociere cu Uniunea Europeana. Titus Corlatean a explicat ca, desi exista posibilitatea unui decalaj, incheierea acordului de asociere si a celui de liber schimb ramane importanta. Criza politica a dus la demiterea Guvernului Filat 2 si la desemnarea lui Iurie Leanca ca premier. Totusi, desemnarea lui Vlad Filat ca prim-ministru a fost declarata ilegala de Curtea Constitutionala, in urma unei sesizari a Partidului Liberal.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.