Constituţia, prioritate doar teoretic. Comisia, în pauză

Comisia pentru revizuirea Constituţiei ar trebui să termine dezbaterile în mai puţin de trei săptămâni. Atunci va avea loc o întâlnire importantă cu membrii Comisiei de Veneţia, autoritatea europeană în domeniul dreptului constituţional. Străinii vor veni să ne dea soluţii şi sfaturi. Pentru asta însă au nevoie de o viziune clară și completă despre cum vrem să arate legea fundamentală.

Comisia pentru revizuirea Constituţiei are, cu siguranţă, cea mai importantă misiune din acest moment din Parlament. Modificarea Legii fundamentale. Promisiunea preşedintelui Crin Antonescu a fost aceea că va lucra opt ore pe zi, patru zile pe săptămână.

„Eu cred că este posibil, cu două condiţii să decidem că lucrăm, nu două ore, două zile pe săptămână câte două ore, ci că lucrăm patru zile pe săptămână câte opt ore”, a afirmat Crin Antonescu.

Promisiune încălcată din start. Ieri, în prima şedinţă s-a lucrat doar trei ore şi a fost dezbătut un singur articol. Astăzi, Comisia ar fi urmat să aibă o nouă şedinţă. Dar Crin Antonescu a anunţat deja că următoarea întâlnire va fi abia marţea viitoare.

De altfel, la o zi după ce au anunţat programul strict al comisiei, aleşii au realizat că opt ore de lucru pe zi, patru zile pe săptămână e prea mult. Au redus şi numărul de zile şi numărul orelor lucrate zilnic.

Trei zile lucrătoare vor fi dedicate integral pentru membri Comisiei de revizuire, lucrărilor acestei Comisii, marţi, miercuri, joi între orele 10 şi 18”, a susținut Antonescu. 

Dacă o ţin însă în ritmul primei şedinţe, nu au nicio şansă să dezbată la timp cele 175 de articole. Câte un articol pe şedinţă, înseamnă că, până la întâlnirea cu membrii Comisiei de la Veneţia, ar dezbate doar 12 articole. Nici celelalte comisii nu trag din greu. Ca în fiecare joi, uşile sunt închise, iar parlamentarii nicăieri.

Unii consilieri invocă studiul individual, care înseamnă că fiecare parlamentar ar trebui să analizeze propunerea legislativă şi să-şi formeze o opinie, înainte ca aceasta să fie dezbătută în comisie. De multe ori însă, studiul individual este doar o scuză pentru ca parlamentarii să nu vină la muncă.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/constitutia-prioritate-doar-teoretic-comisia-in-pauza-77422


Analyse


2025-03-01 08:35:50

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.2)

Subject: Intarzieri in revizuirea Constitutiei

Entity Sentiment:

  • Comisia pentru revizuirea Constitutiei: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • Crin Antonescu: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Comisia de Venetia: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Comisia pentru revizuirea Constitutiei intarzie dezbaterile, desi promisiunile initiale erau de munca intensa.

Summary: Comisia pentru revizuirea Constitutiei din Romania intarzie in mod semnificativ procesul de dezbatere, in ciuda promisiunilor initiale de a lucra intens. Presedintele Crin Antonescu a promis un program de lucru riguros, dar acesta nu a fost respectat, iar sedintele sunt scurte si ineficiente. Intalnirea cu Comisia de la Venetia se apropie, dar ritmul actual al lucrarilor sugereaza ca nu vor fi dezbatute suficiente articole pana atunci. Parlamentarii invoca adesea studiul individual ca scuza pentru absenteism.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.