Risipă de milioane de lei. Aleșii nu renunță la hotel nici în perioada vacanței

Cea mai mare cheltuială a Parlamentului o reprezintă cazarea. Parlamentarii nu au vrut să renunțe la hotelurile cu piscină, saună și cu menajeră la dispoziție.

Salvați de lipsa unui nou statut, s-ar putea spune despre parlamentarii care se încăpățânează să stea în continuare la hotel. Deși bugetul Parlamenului este insuficient, 200 de senatori și deputați stau la hoteluri de patru și cinci stele. 8000 de lei costă fiecare cameră, pentru fiecare ales, în fiecare lună.

Aceste camere vor fi plătite inclusiv în perioada vacanței parlamentare. 3,2 milioane de lei, bani cheltuiți cu toate că nu va sta nimeni un ele. Noul statut limita suma alocată pentru cazare la 4.000 de lei. Ceea ce, pentru mulți aleși, a fost o măsură de austeritate de neconceput, cu toate că au avut oferte bune de la hoteluri cu mai puține stele încă de la începutul anului, de 900 de euro pe lună, cazare și mic dejun, în camere duble, în regim single.

Dacă ar fi avut un nou statut, aleșii ar fi trebuit să facă un mic sacrificiu și în ceea ce privește transportul. În cazul în care merg cu mașina ar fi primit o cantitate puțin mai mică de benzină. Iar dacă merg cu avionul ar fi trebuit să se rezume la o signură cursă București – colegiu, dus-întors, pe săptămână.

În lipsa statutului, pot merge cu avionul spre colegiu și înapoi la București de câte ori doresc, chiar și de trei ori pe săptămână. Iar pentru transportul cu mașina, primesc nouă litri și jumătate de benzină la suta de kilometri și pot merge oriunde doresc, cheltuieli care fac ca bugetul alocat să se ducă văzând cu ochii.

Au cerut deja bani de la Guvern

Iar în lipsa altor soluții, aleșii speră să mai primească bani de la Guvern. Într-un memorandum intern, deputații cer 30 de milioane de lei de la Executiv pentru a achita suma forfetară. Economii prea multe nu au făcut. Cureaua s-a strâns doar pe seama funcționarilor care nu-și permit să absenteze de la serviciu așa cum fac aleșii.

Tot pentru a face economii, au fost blocate avansările în funcție pentru salariați, iar 32 de directori au fost retrogradați.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/risipa-de-milioane-de-lei-alesii-nu-renunta-la-hotel-nici-in-perioada-vacantei-83809


Analyse


2025-02-28 23:57:56

General Sentiment: negative (score: -0.7 magnitude: 1.5)

Subject: Risipa parlamentara in vacanta

Entity Sentiment:

  • Parlament: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 2)
  • senator: negative (score: -0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 1)
  • deputat: negative (score: -0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 1)
  • Guvern: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Finance

Language: romanian

Safety Moderation: Finance,Politics

Excerpt: Parlamentarii refuza sa renunte la cazarea luxoasa in hoteluri de patru si cinci stele, chiar si in perioada vacantei parlamentare, generand o risipa de milioane de lei din bugetul insuficient al Parlamentului.

Summary: Parlamentarii romani continua sa se cazeze in hoteluri de lux, chiar si in vacanta, desi bugetul Parlamentului este insuficient. Costurile de cazare ajung la 3,2 milioane de lei, iar noul statut care ar fi limitat cheltuielile nu a fost adoptat. In plus, alesii beneficiaza de transport nelimitat cu avionul si masina, ceea ce creste si mai mult cheltuielile. In lipsa altor solutii, se solicita fonduri suplimentare de la Guvern, in timp ce economiile sunt facute pe seama functionarilor si prin blocarea avansarilor in functie.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.