[analyse_image type=”featured” src=”https://zdvi.cname.ro/_/astazi-despre-eugeniu-iordachescu—inginerul-raiului-initiatorul-si-coordonatorul-unui-amplu-proces-de-mutare-prin-translatie-a-unui-numar-de-29-de-cladiri-dintre-care-13-biserici-sau-manastiri.-nici-ceausescu-nu-a-indraznit-sa-l-opreasca/mediaPool/uZi5Kq1.jpg”]
Educație
Astăzi despre: Eugeniu Iordăchescu – ”inginerul Raiului” | Inițiatorul și coordonatorul procesului de mutare prin translație a unui număr de 29 de clădiri, dintre care 13 biserici sau mănăstiri. Nici Ceaușescu nu a îndrăznit să-l oprească
Distribuie:
|
9 nov 20262308 vizualizări
Eugeniu Iordăchescu (n. 9 noiembrie 1929 – d. 5 ianuarie 2019) a fost un inginer constructor român, supranumit inginerul Raiului, care a propulsat România în rândul primelor țări din lume care a aplicat procedee de translatare a clădirilor.
Astăzi despre: Eugeniu Iordăchescu – ”inginerul Raiului” inițiatorul și coordonatorul unui amplu proces de mutare prin translație a unui număr de 29 de clădiri, dintre care 13 biserici sau mănăstiri Nici Ceaușescu nu a îndrăznit să-l oprească din uriașa-i misiune salvatoare
A absolvit cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila (1949), orașul său natal, apoi ale Institutului de Construcții din București – Facultatea de Poduri și Construcții Masive, devenind inginer în anul 1953. A obținut titlul de doctor inginer în anul 1984, avându-l ca îndrumător pe profesorul Panaite Mazilu, cu o temă începută în 1976, cu un an înainte de cutremurul ce a zguduit Capitala: „Concepția, calculul, proiectarea și tehnologia lucrărilor de deplasare a clădirilor”.
A început activitatea ca inginer proiectant la Institutul de Proiectări al Ministerului Industriei Ușoare, realizând proiecte pentru Combinatul de cauciuc Jilava din București, Fabrica de încălțăminte Guban din Timișoara sau Fabrica de țesături din Sfântul Gheorghe. A fost avansat în funcții de conducere, ca director tehnic și apoi director general în cadrul Primăriei Municipiului București (1962–1972) și la Institutul Proiect București (1972-1983), în domeniul investițiilor și dezvoltării. A participat direct din poziția de inginer constructor la puternica dezvoltare imobiliară a Bucureștiului și la realizarea noilor ansambluri de locuințe, înainte și după cutremurul din 1977.
O lucrare deosebită a reprezentat-o izolarea antiseismică a acceleratorului de la Centrul de Fizică Nucleară de la Măgurele, prin folosirea izolatorilor antiseismici tip Cerber.
A fost cadru didactic în învățământul superior: asistent la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie – Catedra de rezistența materialelor și Mecanică aplicată (1960–1969) și la Institutul de Construcții din București – Catedra de rezistența materialelor (1970–1974).
El a fost inițiatorul și coordonatorul unui amplu proces de mutare prin translație a unui număr de 29 de clădiri, dintre care 13 biserici sau mănăstiri. Prima biserică salvată a fost Schitul Maicilor din București, o mică biserică ortodoxă construită în anul 1725. În iunie 1982 aceasta a fost translatată 245 metri, în spatele noilor construcții. Lista ansamblurilor salvate continuă cu biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă și clopotnița acesteia, Mănăstirea Antim, biserica Petru Iacob din Reșița, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ștefan „Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la biserica Domnița Bălașa, biserica Mănăstirii Râmeț, Palatul Sinodal.
Pentru activitatea sa laborioasă a fost decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a.
Expertiza sa l-a propulsat în poziții de management de vârf: director tehnic la Industrial Export (1995–1997), expert tehnic la Fondul Proprietății de Stat, consilier al președintelui BRD-GSG, coordonator de proiect PHARE – Ramet, vicepreședinte al Corpului Experților Tehnici din România, membru fondator, secretar general al Asociației Inginerilor Constructori din România (AICR) și președinte al Comisiei de Monumente Istorice din cadrul AICR.
În perioada 2008-2010, Eugeniu Iordăchescu a contribuit, împreună cu arhitectul Niculae Vlădescu, la organizarea a trei simpozioane cu tema „Catedrala Mântuirii Neamului, arhitectură, structură, utilitate cultuală și culturală”.
La 31 august 2016, Muzeul de istorie din București a organizat lansarea documentarului (DVD) “Salvatorul bisericilor condamnate”. Cu aceeași ocazie, Eugeniu Iordăchescu a primit cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române – ”Crucea patriarhală pentru mireni” (2016). Anterior acestui eveniment, cu ocazia participării României la cea de-a XV-a ediție a Bienalei de Arhitectură de la Veneția, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția a găzduit expoziția foto-documentară „Din istoria recentă a tehnicii românești, metoda inginerului Eugeniu Iordăchescu de translare a monumentelor istorice”, realizată cu sprijinul Academiei Române și al Muzeului Brăilei.
A murit la vârsta de 89 de ani.Cei doi copii ai săi i-au urmat destinul profesional.
Activitate publicistică
Culegere de probleme de rezistența materialelor, vol. I, Ed. Tehnică, 1969 (I), 1975 (II) (coautor);
Translația construcțiilor, Ed. Tehnică, 1986.
De asemenea, a publicat peste 30 de articole în reviste de specialitate din țară, 10 articole în străinătate, și a participat la diferite conferințe și congrese științifice (Stanford, Paris, Chișinău).
Este autorul a trei brevete de invenție în domeniul construcțiilor.
Procedeu și instalație pentru ridicarea și deplasarea construcțiilor;
Procedeu și instalație pentru ridicare, rotire și deplasare a construcțiilor;
Procedeu și dispozitive pentru protecția antiseismică a construcțiilor.
Note
^ Hristache Popescu, Personalități din construcții – Eugeniu Iordăchescu, în Revista Construcțiilor, 27 ianuarie 2019
^ Dorin Țimonea, Realizarea grandioasă de la Alba Iulia a „inginerului Raiului“. Cum a mutat Eugen Iordăchescu un bloc de 7.600 tone pe o distanță de 70 de metri, în Adevărul.ro, 6 ianuarie 2019
^ Expoziția “Metoda Iordăchescu de translare a monumentelor și clădirilor” la Galați, pe Arhiepiscopia Dunării de Jos, 10 iulie 2015
^ Gazeta AICR nr.1, mai 1990
^ Sorin Ioniță, „Salvatorul de biserici” a fost condus pe ultimul drum de Episcopul vicar Timotei Prahoveanul, pe basilica.ro, 6 ianuarie 2019
^ Iulian Dumitrașcu, Muzeul de Istorie din București: lansare de DVD și acordarea distincției „Crucea Patriarhală pentru mireni”, pe Basilica.ro, 31 august 2016
^ Robert Nicolae, Trinitas TV, partener media al ICR Veneția, pe Basilica.ro, 7 iulie 2016
^ Irina Constantin, Eugeniu Iordăchescu a murit, pe DC News.ro, 5 ianuarie 2019
^ Omul care l-a sfidat pe Ceaușescu a murit! Inginerul a salvat de la demolare 12 biserici în România, pe Antena1.ro, 5 ianuarie 2019
Bibliografie
Hristache Popescu, Personalități românești în construcții, Editura H.P., 2008, ISBN 978-973-990-9-6.
Mircea Bejan, Performanța tehnică deosebită – Translatarea monumentelor și clădirilor prin metoda “Iordănescu”, la A XVII-a Conferință Internațională Multidisciplinară “Profesorul Dorin Pavel – fondatorul hidrotehnicii românești” – Sebeș, 2017
Legături externe
Eugeniu Iordăchescu pe Basilica.ro
Salvatorul Bisericilor condamnate, Muzeul Național de Istorie a României și Trinitas TV (DVD), 2016
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Interviul luat domnului Eugeniu Iordăchescu, în vara anului 2014, domnia sa povestea că la şedinţa în care a propus acest lucru, „toţi se uitau sceptici şi-şi făceau semne cu picioarele pe sub masă, murmurând că am înnebunit“. Ceauşescu, neîncrezător în şansele de reuşită ale acestui inginer, a spus doar „Mut-o, mă!“.
Au urmat ani grei pentru inginerul E. Iordăchescu. Spre surprinderea multora, dar mai ales a cuplului ceauşist, inginerul Iordăchescu şi echipa sa au reuşit! Oficialităţile vremii nu au pierdut ocazia să se folosească de aceste performanţe inginereşti şi au acordat o largă publicitate operaţiunilor de translatare, spre a proiecta în opinia publică grija regimului pentru păstrarea monumentelor istorice. Nu se spunea însă nici că acele ctitorii fuseseră smulse din ansamblul arhitectonic din care făceau parte, în care formaseră o unitate organică, nici că restul ansamblul arhitectonic, extrem de valoros, era ras de pe faţa pământului, nici că bietele ctitorii salvate erau ascunse după blocuri, pentru a nu mai fi la vedere.
Operaţiunea de mutare pe un alt amplasament a Schitului Maicilor s-a executat în iunie 1982. Amplasamentul definitiv al monumentului a fost stabilit în str. Antim Ivireanu nr. 49. Procesul de translatare a durat patru luni şi a fost nevoie să se execute un complex de cinci mişcări: ridicarea bisericii pe verticală cu 1,67 m, două rotiri – prima cu un unghi de 13º49′, iar a doua cu un unghi de 36º30′; deplasarea în aliniament drept de 245 m şi o coborâre de 0,25 m, pentru aşezarea pe fundaţia definitivă. Cheltuielile, care nu au fost deloc mici, au fost suportate de statul român.
„După Schitul Maicilor, povesteşte inginerul, a urmat biserica Olari, în modernizarea Căii Moşilor; în dreptul bisericii, tramvaiul făcea o buclă şi am mutat-o din drum în umbra caselor, ca să nu se vadă. Această operaţiune a fost supravegheată de Ceauşescu, care venea în fiecare sâmbătă“.
Biserica Olari a fost ridicată în 1758 de Dumitraşcu Racoviţă vel Vistier. Lucrările de mutare s-au desfăşurat în două etape: în anul 1982 a fost executată deplasarea pe distanţa de 58 m. În 1983 s-au executat două mişcări: una de rotire cu un unghi de 28°18’22” şi o deplasare pe distanţa de 22,35 m, ajungând astfel pe amplasamentul definitiv. A rămas în spatele blocului de locuinţe construit anterior şi a fost resfinţită la 13 aprilie 1984.
Nici ctitoria Saftei Brâncoveanu, a lui Isaia Novăceanu şi a lui Fotache Ştirbei, şi anume Biserica „Sf. Ilie“ Rahova, nu a scăpat de emoţiile unei demolări! Încă din 4 octombrie 1979 a fost trimisă o comunicare oficială prin care se spunea că „în cadrul planului de sistematizare a Căii Rahova se preconizează şi demolarea locaşului Bisericii Sf. Ilie Rahova“. Părintele paroh Mircea Goreţchi s-a opus cu înverşunare acestor decizii şi a luptat pentru salvarea lăcaşului de cult, prevalându-se şi de faptul că biserica era monument istoric şi de artă.
La 12 iunie 1984, Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti dădea decizia privind „însuşirea notei de comandă pentru investiţia – translarea Bisericii „Sf. Ilie“ Rahova la valoarea de 3.000.000 lei. Biserica urma să fie deplasată pe distanţa de 66 m, pentru ca pe amplasamentul eliberat să fie construit un bloc de locuinţe, cu magazine la parter. Şi acum echipa inginerului Iordăchescu şi-a făcut datoria cu succes. Deplasarea bisericii a fost executată în ziua de 19 iulie 1984. Operaţia a durat 18 ore. Durata lucrărilor pregătitoare de deplasare a fost de două luni, în medie folosindu-se 25-30 de muncitori.
În anul 1985 Ceauşescu şi-a dorit ca Mănăstirile „Văcăreşti“ şi „Mihai Vodă“ să fie demolate. Direcția Generală de Dezvoltare și Administrație Locativă Bucuresti (DGDAL) a solicitat aprobarea Centrului Eparhial pentru exproprierea şi demolarea Bisericii „Mihai Vodă“. Memorii şi proteste din partea intelectualilor vremii, dar şi a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române s-au dus către conducerea Comitetului Central P.C.R., cu speranţa că vor salva de la demolare cele două monumente religioase. Amintesc aici strădaniile prof. arh. Grigore Ionescu, arh. Henriette Delavrancea Gibori, prof. Dinu Giurescu, prof. Răzvan Theodorescu, prof. dr. Virgil Cândea, Constantin Noica, arh. Gheorghe Leahu şi a multor altora. Ecourile lor au ajuns şi în străinătate, unde au fost preluate şi amplificate, fapt care a ajutat mult. Chiar şi Ilie Ceauşescu, fratele dictatorului, care îşi făcuse teza de doctorat pe istoria lui Mihai Viteazul, a susţinut salvarea bisericii.
Graţie acestor iubitori de patrimoniu, dar mai ales a neobositului inginer Eugeniu Iordăchescu, biserica şi clopotniţa Mănăstirii „Mihai Vodă“ au fost salvate, ca prin minune, de la demolare. Din nefericire însă, superbul complex de la Văcăreşti va rămâne doar o amintire tristă, ca şi Arhivele Statului, anexele şi zidul Mănăstirii „Mihai Vodă“. Această operaţiune de translatare, realizată ireproşabil de inginerul nostru şi de echipa sa, este considerată până azi o performanţă deosebită prin lungimea traseului, unghiul de pantă şi greutatea obiectivului.
„Coborârea s-a făcut într-o singură zi, pentru că nu putea fi lăsată în pantă, iar deplasarea a durat câteva zile. Apoi am avut o situaţie dificilă – ne mărturiseşte inginerul Iordăchescu: când l-am informat pe părintele de acolo, s-a speriat, a făcut infarct şi a murit. N-a crezut că o s-o mutăm de acolo. După acest moment Patriarhul a dat biserica în grija părintelui Voicescu de la Biserica Sapienţei, cu care am colaborat foarte bine“.
În baza planului întocmit, biserica a fost translatată pe distanţa de 289 m în direcţia est şi coborâtă de la cota 78,35 m la cota 72,45 m. Clopotniţa, situată la est de biserică, la o distanţă de 20,30 m, a fost deplasată pe aceeaşi cale de rulare cu a bisericii, pe distanţa de 255,29 m şi coborâtă 4,97 m. Pentru a parcurge această distanţă cu importante denivelări de teren, biserica, având o greutate de 3.100 t, a suportat cinci mişcări în spaţiu. La 7 octombrie 1985, în prezenţa unui numeros public, a fost pornită întreaga instalaţie, astfel încât biserica a fost pusă în mişcare. Distanţa de 25 m, cu o pantă de 2,8%, a fost efectuată în 12 ore şi 47 minute. A urmat, la 23 octombrie 1985, mişcarea a doua, prin care se schimba direcţia de deplasare. Durata deplasării a fost de trei ore. În ziua de 25 noiembrie 1985 au fost terminate toate lucrările şi cele două obiective şi-au început deplasarea în tandem pe un traseu în pantă de 2,8%, pe distanţa de 197 m, creând un spectacol de o rară intensitate şi frumuseţe.
„Iată, am izbândit“, avea să-i spună Patriarhul Iustin Moisescu profesorului Răzvan Theodorescu, la sfârşitul operaţiunilor. Într-adevăr, aşa a fost, însă trebuie precizat că proiectul privind translaţia monumentului „Mihai Vodă“ a fost elaborat în cadrul Institutului „Proiect Bucureşti“ de ing. Eugeniu Iordăchescu, împreună cu arh. Ruxandra Fotină, ing. Sanda Popescu, ing. Inocenţiu Filimon, pr. Viorel Radu, Mihaela Dorojan, pr. Nicolae Nica. Lucrările au fost executate de Întreprinderea Antrepriză Construcţii Edilitare Drumuri Bucureşti, conducerea tehnică fiind asigurată de inginerii Aurel Apreotesei, George Mijea Popa, Virgil Vasilescu. Abia peste un deceniu, Biserica „Mihai Vodă“ avea să fie redeschisă pentru credincioşi.
După izbânda aceasta, a urmat translatarea Bisericii „Sfântul Ioan Nou“. Biserica zidită în anul 1756, cu învoirea Mitropoliei, de Ioniţă Croitorul, staroste de boiangii, împreună cu breslaşii cojocari şi boiangii, este cunoscută de bucureşteni şi cu denumirea de „Ionică Piaţă“. Din nefericire, sfântul lăcaş era aşezat pe o arteră de mare circulaţie a Capitalei (pe care conducerea totalitară circula între Piaţa Victoriei şi Dealul Patriarhiei), deranjând vizibil convoaiele oficiale. A fost de ajuns pentru a fi retrasă din stradă, fiind translatată la 30 mai 1986, pe o distanţă de 23 m, sub un unghi de 37°, pe o cale în pantă de 2,8°, soluţie proiectată şi executată de echipa condusă tot de inginerul Eugen Iordăchescu. Biserica a fost împinsă în spatele unor blocuri, silueta sa abia ghicindu-se printr-o fantă îngustă lăsată spre actualul Bulevard I.C. Brătianu.
Şi biserica negustorului Constantin Duţulescu Capra, ridicată în 1887, a simţit aproape lama buldozerelor. Din cauza sistematizării zonei, în urma proiectului ce presupunea lărgirea vechii şosele Pantelimon, Biserica „Sf. Gheorghe-Capra“, construită lângă stradă, urma să fie demolată odată cu şirurile de case, aflate de o parte şi de alta a vechii şosele. Presiunile pentru demolarea bisericii au început în jurul anului 1983, fiind confiscate, mai întâi, părţi din terenul bisericii, precum grădina şi o parte din cimitir. S-a acceptat cu greu soluţia translatării, iar în 1985 au început operaţiunile.
Deplasarea bisericii s-a efectuat prin două mişcări. O primă mişcare, pe distanţa de 65 m, s-a realizat pe o cale de rulare oblică, ce face un unghi de 40° cu axa bisericii, iar a doua mişcare, pe o distanţă de 24,40 m, s-a efectuat în lungul axei longitudinale. La schimbarea de direcţie, biserica a fost deplasată, pe distanţa de 24,20 m, pe un număr de şapte căi de rulare, prin intermediul a 16 boghiuri.
Ultimul lăcaş de cult salvat în Bucureşti a fost Biserica „Cuibul cu Barză“, având hramul Sf. Ştefan. Sfântul lăcaş a fost înălţat de clucerul Dona şi soţia sa Zamfira în 1760, pe locul unei biserici ruinate, existente pe latura de sud a Podului de Pământ (ulterior strada Ştirbei Vodă), aproape de intersecţia cu strada Berzei. În 1987 s-au demolat cinci biserici: „Sfânta Vineri“, „Olteni“, „Bradu Staicu“, „Sfântul Spiridon Vechi“, „Sfânta Treime Dudeşti“. Biserica „Cuibul cu Barză“ era la rând, aşteptându-şi sfârşitul, pentru a lăsa loc noii artere Ştirbei Vodă. Şi de data aceasta s-a găsit o cale de salvare a monumentului religios, executându-se translatarea lui cu 12 m spre sud, la data de 22 februarie 1988. Sfântul lăcaş a fost repus în funcţiune şi resfinţit la 21 ianuarie 1990.
Biserica „Sfântul Ştefan Cuibul cu Barză“ încheie astfel seria de şapte monumente istorice religioase translatate în Bucureşti de echipa de specialişti admirabil condusă de inginerul Eugeniu lordăchescu. Lista însă ar fi incompletă, dacă nu am adăuga în ea şi translatarea Palatului Sinodal de la Mănăstirea „Antim“, dar şi a statuii domniţei Bălaşa.
Hotărârea translatării Palatului Sinodal a venit prin indicaţii verbale şi nu prin decrete. Chiliile şi cuhnia Mănăstirii „Antim“ au fost demolate, dar ctitoria Mitropolitului Antim Ivireanu, din fericire, a rămas neatinsă. Emoţiile inginerului au fost uriaşe, întrucât trebuia să „plimbe“ un mastodont de 9.000 t, ba chiar să-l şi rotească. Cărţile existente în Biblioteca Sfântului Sinod (care cântăreau şi ele 1.000 t) nu au fost scoase din clădire.Durata de execuţie a fost de aproape cinci luni. Pe un frig năprasnic, de -18 C, a avut loc rotirea greoaiei clădiri (unghi de 13º 10’30”), care a durat şase ore. O lună mai târziu, la 20 februarie 1985, pe un ger şi mai mare (-20 C) deplasarea pe distanţa de 20,35 m către vest s-a realizat cu succes, durata fiind de 13 ore.
În vara anului 1988, datorită stăruinţei părintelui Mihai Marinescu, avea să fie salvată de la distrugere şi una dintre operele cele mai frumoase ale sculptorului Carol Stork, şi anume statuia Domniţei Bălaşa din parohia cu acelaşi nume. Inginerul Iordăchescu a amplasat-o la 20 m în faţa bisericii, unde poate fi admirată şi azi.
Grija neobositului inginer nu s-a răsfrânt doar asupra monumentelor istorice, ci şi asupra blocurilor de locuinţe. Foarte multe au fost nevoite să-şi schimbe adresa, după operaţiunile de translatare efectuate de inginer şi echipa sa. Blocurile de locuinţe, salvate de la demolare, au fost deplasate (fără evacuarea locuitorilor!!!) câteodată simultan, în tandem — timp în care locatarii au beneficiat de absolut toate facilităţile!
O ţară întreagă s-a folosit şi bucurat de genialitatea şi strădania acestui mare inginer. La opera sa inginerească din Capitală trebuie adăugată şi salvarea, prin translatare, a Casei Memoriale „Anton Pann“, din Râmnicu Vâlcea (noiembrie 1982), a Băncii Naţionale, din Miercurea Ciuc (iulie 1984), a bisericii ortodoxe „Sf. Mihail şi Gavriil“ din oraşul Reşiţa (octombrie 1985), a Clinicii de Dermatologie din Craiova (iunie 1987), dar şi, a bisericii Mănăstirii Râmeţ (august1988).
Dorinţa, curajul, ingeniozitatea, profesionalismul, încrederea în echipa sa, dar mai ales credinţa şi respectul faţă de ţară şi patrimoniu, au fost suficiente pentru „a-l învinge“ pe „marele arhitect al ţării“, Nicolae Ceauşescu, în ambiţia lui de a distruge faptele înaintaşilor noştri. Doar aceste câteva rânduri despre „apostolatul“ inginerului Eugeniu Iordăchescu nu sunt suficiente! Capitala României, căreia i-a salvat o parte însemnată din patrimoniul istoric, îi este extrem de îndatorată şi sperăm noi ca, acum, după mai bine de trei decenii, de la salvarea monumentelor, să-i recunoaştem meritele uriaşe ce i se cuvin, iar Primăria Bucureştilor, să-i acorde diploma de Cetăţean de onoare al Capitalei, singura diplomă care-i lipseşte şi pe care i-o datorăm, cu asupra de măsură.
Asociația România Culturală Anca Beatrice Todireanu
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.
[analyse_source url=”https://ziaruldevrancea.ro/special/educatie/astazi-despre-eugeniu-iordachescu—inginerul-raiului-initiatorul-si-coordonatorul-unui-amplu-proces-de-mutare-prin-translatie-a-unui-numar-de-29-de-cladiri-dintre-care-13-biserici-sau-manastiri.-nici-ceausescu-nu-a-indraznit-sa-l-opreasca”]
In curs de procesare…