Cea mai bună carte și cea mai stupidă remarcă a anului

[analyse_image type=”featured” src=”https://r3media.ro/wp-content/uploads/2026/11/adrian-toni-neacsu-e1794237239301.jpghttps://r3media.ro/wp-content/uploads/2026/11/adrian-toni-neacsu-e1794237239301.jpg”]

FEATUREDCea mai bună carte și cea mai stupidă remarcă a anului

Cea mai bună carte și cea mai stupidă remarcă a anului

Cea mai bună carte a anului e un articol scris de Adrian Toni Neacșu și publicat, recent, de platforma juridice.ro.

Articolul (studiul) se ocupă de criza constituțională gravă declanșată, la București, în 2024, și, acum câteva zile, la Varșovia. Activă în modalități distincte, criza are una și aceeași cauză: degradarea și chiar negația sistemului de drept, sub șocul unei lovituri aplicată din interior, cu instrumentele deformate și cu retorica imitativă a legalității democratice.

Împreună, aceste două parafraze toxice ale ordinii drept, proiectează o viitoare realitate pseudo-legală pan-europeană. Formulată cu sprijinul instituțional al UE și camuflată de alibiurile valorice „europene”, această intervenție tinde să devină normă și să dea, prin impunere și contagiune, un conținut nedemocratic democrației, pe tot cuprinsul spațiului juridic european.

A.T. Neacșu nu folosește acest ton și acești termeni.Aici  e primul merit al lucrării lui. E vorba de un refuz care demonstrează insuficiența denunțurilor polemice și a limbajului gazetăresc radical (de găsit și în aceste rînduri).

Autorul nu face campanie ci se angajează într-o pledoarie rațională care nu pornește proclamînd verdictul ci explică unde și cum trebuie căutat adevărul. Nu adevărul în variantele citate patetic de părțile în dispută ci adevărul presupus de regulile pe care, măcar formal, toată lumea s-a angajat să le respecte.

A.T. Neacșu își dezvoltă argumentele cu o erudiție juridică, filozofică și istorică pe care le credeam uitate sau abandonate. Limbajul rămîne clar, în ciuda complexității tehnice impuse de temă.

Demonstrația e coerentă și păstrează o precizie riguroasă, ferită de seducția parantezelor solistice și de tentația auto-cultivării stilistice. Pe scurt, textul e exemplar prin capacitatea de a comunica limpede și de a sluji onest o cauză de interes public.

Ce e cu adevărat încurajator în acest text, ține de igiena abordării. Avem motive să credem că gîndirea aplicată și cultura critică românască nu sînt chiar încheiate.

În acest punct, întrebarea e inevitabilă: unde sînt intervențiile de substanță și de răspundere asemănătoare, cu care sînt datori intelctualii de profesie ai țării? Mai grav: unde e conștiința activă a magistraților care sînt nu numai martorii dar și co-autorii cadrului în care legea trăiește și va trăi în România?

Regula cu care ne-am obișnuit spune că, în toate aceste cazuri, vom întîlni tirade purtătoare de șantaj moral sau (în varianta cea mai fericită) de tăceri servile.

O distanță continentală separă această „cea mai bună carte a anului” de intervenția catastrofală prin care Președintele N. Dan a devenit autorul „celei mai stupide remarci a anului”.

Președintele a vorbit la una din acele întruniri care omagiază în gol statul de drept și a emis senin observația după care: „(…)nu mai suntem în situația în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor.”

Ar fi interesant de aflat, din aceeași sursă, în ce situație am ajuns, după ce am ieșit, în sfîrșit, din situația insuportabilă care se limita la numărătoarea corectă a voturilor.

Sîntem, oare, în situația care cere re-educarea alegătorilor? Și, pentru asta, e nevoie de protejarea lor prin acele mijloace administrativ-sanitare care se numeau, pînă nu demult, cenzură, linia partidului și ideologie științifică? Ne aflăm, adică, în situația în care cineva poate stabili că alegerile care n-au fost bine pregătite n-au avut loc?

Dacă da, atunci e bine ca Președintele să își cunoască precursorii. Întemeietorul acestei neasemuite școli de gîndire e I.V. Stalin, cu o cugetare fără pereche: „Cei ce votează nu decid nimic. Cei ce numără voturile decid totul!”.

Adusă la zi și filtrată subtil de noua euro-filozofie juridică, bijuteria lui Stalin sună diferit, fără să își fi pierdut esența: „Cei ce votează nu decid nimic. Cei ce decid  dacă alegerile au avut loc decid tot.”

1 COMENTARIU

AI CEVA DE SPUS? Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cea mai bună carte a anului e un articol scris de Adrian Toni Neacșu și publicat, recent, de platforma juridice.ro.

Articolul (studiul) se ocupă de criza constituțională gravă declanșată, la București, în 2024, și, acum câteva zile, la Varșovia. Activă în modalități distincte, criza are una și aceeași cauză: degradarea și chiar negația sistemului de drept, sub șocul unei lovituri aplicată din interior, cu instrumentele deformate și cu retorica imitativă a legalității democratice.

Împreună, aceste două parafraze toxice ale ordinii drept, proiectează o viitoare realitate pseudo-legală pan-europeană. Formulată cu sprijinul instituțional al UE și camuflată de alibiurile valorice „europene”, această intervenție tinde să devină normă și să dea, prin impunere și contagiune, un conținut nedemocratic democrației, pe tot cuprinsul spațiului juridic european.

A.T. Neacșu nu folosește acest ton și acești termeni.Aici  e primul merit al lucrării lui. E vorba de un refuz care demonstrează insuficiența denunțurilor polemice și a limbajului gazetăresc radical (de găsit și în aceste rînduri).

Autorul nu face campanie ci se angajează într-o pledoarie rațională care nu pornește proclamînd verdictul ci explică unde și cum trebuie căutat adevărul. Nu adevărul în variantele citate patetic de părțile în dispută ci adevărul presupus de regulile pe care, măcar formal, toată lumea s-a angajat să le respecte.

A.T. Neacșu își dezvoltă argumentele cu o erudiție juridică, filozofică și istorică pe care le credeam uitate sau abandonate. Limbajul rămîne clar, în ciuda complexității tehnice impuse de temă.

Demonstrația e coerentă și păstrează o precizie riguroasă, ferită de seducția parantezelor solistice și de tentația auto-cultivării stilistice. Pe scurt, textul e exemplar prin capacitatea de a comunica limpede și de a sluji onest o cauză de interes public.

Ce e cu adevărat încurajator în acest text, ține de igiena abordării. Avem motive să credem că gîndirea aplicată și cultura critică românască nu sînt chiar încheiate.

În acest punct, întrebarea e inevitabilă: unde sînt intervențiile de substanță și de răspundere asemănătoare, cu care sînt datori intelctualii de profesie ai țării? Mai grav: unde e conștiința activă a magistraților care sînt nu numai martorii dar și co-autorii cadrului în care legea trăiește și va trăi în România?

Regula cu care ne-am obișnuit spune că, în toate aceste cazuri, vom întîlni tirade purtătoare de șantaj moral sau (în varianta cea mai fericită) de tăceri servile.

O distanță continentală separă această „cea mai bună carte a anului” de intervenția catastrofală prin care Președintele N. Dan a devenit autorul „celei mai stupide remarci a anului”.

Președintele a vorbit la una din acele întruniri care omagiază în gol statul de drept și a emis senin observația după care: „(…)nu mai suntem în situația în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor.”

Ar fi interesant de aflat, din aceeași sursă, în ce situație am ajuns, după ce am ieșit, în sfîrșit, din situația insuportabilă care se limita la numărătoarea corectă a voturilor.

Sîntem, oare, în situația care cere re-educarea alegătorilor? Și, pentru asta, e nevoie de protejarea lor prin acele mijloace administrativ-sanitare care se numeau, pînă nu demult, cenzură, linia partidului și ideologie științifică? Ne aflăm, adică, în situația în care cineva poate stabili că alegerile care n-au fost bine pregătite n-au avut loc?

Dacă da, atunci e bine ca Președintele să își cunoască precursorii. Întemeietorul acestei neasemuite școli de gîndire e I.V. Stalin, cu o cugetare fără pereche: „Cei ce votează nu decid nimic. Cei ce numără voturile decid totul!”.

Adusă la zi și filtrată subtil de noua euro-filozofie juridică, bijuteria lui Stalin sună diferit, fără să își fi pierdut esența: „Cei ce votează nu decid nimic. Cei ce decid  dacă alegerile au avut loc decid tot.”

[analyse_source url=”https://r3media.ro/cea-mai-buna-carte-si-cea-mai-stupida-remarca-a-anului/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.