Relu Fenechiu și-a predat mandatul

 

Relu Fenechiu a anunțat, într-un prim interviu acordat după condamnarea în primă instanță la Înalta Curte de Casație și Justiție, că s-a întâlnit ieri, sâmbătă, cu premierul Victor Ponta, pentru a-i preda mandatul, pe care îl deține interimar, la șefia Ministerului Transporturilor.

Relu Fenechiu a fost condamnat vineri în dosarul „Transformatorul” și, în aceeași zi, președintele Traian Băsescu a semnat decretele de revocare a lui din funcție și de numire a premierului ca ministru interimar al Transporturilor.

Informaţiile oficiale despre felul în care a fost înlocuit Relu Fenechiu de la conducerea Ministerului Transporturilor au fost contradictorii în acea zi. Victor Ponta susţinea că Relu Fenechiu a demisionat, ce-i drept doar verbal, în timp ce preşedintele României anunţă că l-a revocat la propunerea prim-ministrului. Mai mult, premierul a oferit date contradictorii despre momentul şi conţinutul solicitării scrise pe care i-a înaintat-o lui Traian Băsescu.

Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat, în primă instanță, la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”.

Relu Fenechiu este acuzat că, în perioada 2002 – 2005, a cumpărat prin firmele lui transformatoare vechi pe care le-a vândut apoi statului drept noi şi ar fi câştigat astfel două milioane şi jumătate de euro.

Avocaţii ministrului au atacat decizia cu recurs.

Citiți și:

Declarații contradictorii. Victor Ponta, între demisia sau revocarea lui Relu Fenechiu

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/relu-fenechiu-si-a-predat-mandatul-92493


Analyse


2025-03-05 19:25:28

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Relu Fenechiu demisioneaza

Entity Sentiment:

  • Relu Fenechiu: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 5)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Ministerul Transporturilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Inalta Curte de Casatie si Justitie: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • dosarul Transformatorul: negative (score: -0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Legal

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Relu Fenechiu si-a predat mandatul de ministru al Transporturilor dupa condamnarea sa in dosarul Transformatorul. Intalnirea cu premierul Victor Ponta a avut loc pentru a preda mandatul, iar presedintele Traian Basescu a semnat decretele de revocare.

Summary: Relu Fenechiu, fostul ministru al Transporturilor, si-a predat mandatul dupa ce a fost condamnat in prima instanta la cinci ani de inchisoare in dosarul Transformatorul. Intalnirea cu premierul Victor Ponta a avut loc pentru a preda mandatul, iar presedintele Traian Basescu a semnat decretele de revocare. In aceeasi zi, au aparut informatii contradictorii despre demisia sau revocarea sa, iar avocatii lui Fenechiu au atacat decizia cu recurs.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.