Meghan renunță la un discurs programat la Bruxelles în urma arestării tatălui ei

[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202611/20261109195912_981278.jpg”]

Meghan, ducesă de Sussex, a renunțat la discursul comun pe care urma să îl susțină alături de soțul ei, prințul William, la Bruxelles despre siguranța copiilor în mediul online, deoarece ‘nu este suficient de puternică din punct de vedere emoțional’ după arestarea tatălui ei, informează luni DPA.

Atât Harry, cât și Meghan urmau să susțină discursul principal în fața Parlamentului European, în cursul zilei de marți.

Ducesa de Sussex i se va alătura totuși prințului Harry la acel eveniment, însă a decis să nu mai vorbească în public după ce tatăl ei, Thomas Markle Sr, a fost adus vineri într-un tribunal din statul american Florida și pus sub acuzare pentru posesie de materiale video ce prezintă abuzuri sexuale comise asupra unor minori.

‘Pur și simplu, nu este suficient de puternică, din punct de vedere emoțional, pentru a susține un discurs public în acest moment’, a dezvăluit o sursă pentru cotidianul The Telegraph.

Evenimentul de la Bruxelles va fi primul la care Meghan va putea fi văzută în public după acuzațiile formulate la adresa lui Thomas Markle Sr.

Noul discurs solo al prințului Harry va avea loc la vernisajul ‘Lost Screen Memorial’, o instalație de artă ce îi omagiază pe copiii care au murit după ce au fost supuși unor agresiuni în spațiul online. AGERPRES/(AS – redactor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 207

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/zigzag/2026/11/09/meghan-renunta-la-un-discurs-programat-la-bruxelles-in-urma-arestarii-tatalui-ei–1611648″]


Analyse


2026-11-10 03:15:40

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.