Operatorii de infrastructuri vitale din Cehia vor primi atribuții noi pentru contracararea dronelor

[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202611/20261109182713_519703.jpg”]

Guvernul ceh a aprobat propuneri legislative pentru acordarea de atribuții mai largi operatorilor de infrastructuri vitale pentru eliminarea dronelor care pătrund în zone interzise, a comunicat luni ministerul de interne de la Praga conform agenției Reuters.

Ministerul a arătat că inițiativele reprezintă o reacție la situația de securitate din Europa și la dezvoltarea rapidă a dronelor.

Măsurile necesită aprobarea parlamentului Cehiei.

Noile reglementări vor stabili reguli pentru o reacție ‘rapidă și proporțională’ la pătrunderea dronelor în perimetrul unor situri de infrastructură vitale, cum ar fi cele de transport sau energetice. Operatorii acestora vor putea elimina conform unor reguli precise dronele care nu cooperează, a explicat ministerul de interne.

Ministrul de interne Lubomir Metnar a declarat că ‘din experiența noastră și a altor țări, viteza de reacție la o dronă este esențială pentru protejarea infrastructurilor vitale’.

Reuters observă că în Europa se manifestă tot mai puternic îngrijorările față de războiul hibrid și atacurile cu drone care pot dezactiva servicii esențiale. Agenția reamintește că în Franța a fost adoptată în august o lege conform căreia operatorii de infrastructuri vitale care au primit aprobarea în aceste sens și contractorii pot detecta, bruia sau doborî drone în apropierea instalațiilor desemnate. AGERPRES/(AS – redactor: Marius Hosu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 136

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/politic-extern/2026/11/09/operatorii-de-infrastructuri-vitale-din-cehia-vor-primi-atributii-noi-pentru-contracararea-dronelor–1611622″]


Analyse


2026-11-09 20:42:27

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.