[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202611/20261109111926_168528.jpg”]
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE.
Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul campion mondial olandez Mathieu van der Poel și belgianul Wout van Aert, care nu și-au început încă sezonul de iarnă.
Thybau Nis s-a impus cu timpul de 59 min 37 sec, devansându-l cu șapte secunde pe Joran Wyseure, ocupantul locului secund, și cu 19 secunde pe Niels Vandeputte, care a completat podiumul.
În întrecerea rezervată juniorilor s-a impus tot un belgian, Lars Peers, urmat de olandezul Delano Heeren și de belgianul Vanden Eynde.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
[analyse_source url=”https://agerpres.ro/sport-extern/2026/11/09/ciclism-belgianul-thibau-nys-campion-european-la-ciclocros-pentru-a-doua-oara–1611382″]