[analyse_image type=”featured” src=””]
Să vorbim despre retrageri. Mai întâi a Soranei. Trezirea aceea din visul frumos cu finală și trofeu, pe care mulți dintre noi ni-l imaginaserăm, a fost în stil Sorana, fără ca asta să fie o critică. Nu mai e acum loc de critici. Nimeni, cu atât mai puțin ea, n-ar fi vrut să iasă astfel din scena mare a tenisului, cu înfrângere la o jucătoare anonimă. Dar ce-i destul e destul. Sorana dăduse semne clare de epuizare încă din primul tur, victorie conturată greu, pe uzură. Scenariul s-a repetat și în meciul următor, iar noi ne așteptam ca apoi să fie mai lejer, iar Sorana să câștige pe experiență. Doar că ea, pe ultimii metri ai acestui realmente cel mai bun sezon al carierei, a intrat cu bateriile goale. Asta e, să nu lăsăm finalul să fure imaginea întregului. Să aibă parte de o viață împlinită mai departe, fiindcă în definitiv e o femeie tânără și frumoasă, iar noi să mai avem parte de jucătoare de nivelul ei sau mai bune. La fete e aproape cert că se va întâmpla, rămâne de văzut când.
Cealaltă retragere e a unui sportiv de nivel planetar, Cristiano Ronaldo… Care nu se retrage definitiv, ci deocamdată de la echipa națională. Este o mică surpriză, căci federația portugheză aplicase niște măsuri simbolice pentru acea părăsire a lotului, dar probabil că nu a dat înapoi în ceea ce privește independența sau chiar menținerea selecționerului. De remarcat că în comunicatul federației s-a putut citi doar despre acceptarea deciziei și organizarea unui meci de retragere, desigur grandios, ceea ce era obligatoriu. Deci nu s-a exprimat vreo speranță că Ronaldo s-ar putea răzgândi. Căci și în cazul său, și al oricui, ce-i destul e destul.
* * *
Închei cu punctul sau poate chiar meciul anului la tenis: sfertul de la Paris dintre Alcaraz și Fritz. Americanul era la o singură victorie de calificarea la Turneul Campionilor și a dat totul. L-a pus pe Alcaraz cu spatele la zid și a avut două mingi de meci pe țeavă. Dar spaniolul a mai oferit o evadare în stilul Houdini. Și nu oricum, ci și cu punctul anului: la un voleu de rever al lui Fritz paralel cu fileul, Alcaraz a ajuns mingea într-un punct suficient de îndepărtat pentru a da pe lângă fileu, dar rezolvarea sa a fost inversă, inventând tot cu reverul o traiectorie ”și mai” paralelă, surprinzătoare pentru toată lumea! În momentul în care închei aceste rânduri, Alcaraz joacă finala cu Shelton.
Să vorbim despre retrageri. Mai întâi a Soranei. Trezirea aceea din visul frumos cu finală și trofeu, pe care mulți dintre noi ni-l imaginaserăm, a fost în stil Sorana, fără ca asta să fie o critică. Nu mai e acum loc de critici. Nimeni, cu atât mai puțin ea, n-ar fi vrut să iasă astfel din scena mare a tenisului, cu înfrângere la o jucătoare anonimă. Dar ce-i destul e destul. Sorana dăduse semne clare de epuizare încă din primul tur, victorie conturată greu, pe uzură. Scenariul s-a repetat și în meciul următor, iar noi ne așteptam ca apoi să fie mai lejer, iar Sorana să câștige pe experiență. Doar că ea, pe ultimii metri ai acestui realmente cel mai bun sezon al carierei, a intrat cu bateriile goale. Asta e, să nu lăsăm finalul să fure imaginea întregului. Să aibă parte de o viață împlinită mai departe, fiindcă în definitiv e o femeie tânără și frumoasă, iar noi să mai avem parte de jucătoare de nivelul ei sau mai bune. La fete e aproape cert că se va întâmpla, rămâne de văzut când.
Cealaltă retragere e a unui sportiv de nivel planetar, Cristiano Ronaldo… Care nu se retrage definitiv, ci deocamdată de la echipa națională. Este o mică surpriză, căci federația portugheză aplicase niște măsuri simbolice pentru acea părăsire a lotului, dar probabil că nu a dat înapoi în ceea ce privește independența sau chiar menținerea selecționerului. De remarcat că în comunicatul federației s-a putut citi doar despre acceptarea deciziei și organizarea unui meci de retragere, desigur grandios, ceea ce era obligatoriu. Deci nu s-a exprimat vreo speranță că Ronaldo s-ar putea răzgândi. Căci și în cazul său, și al oricui, ce-i destul e destul.
* * *
Închei cu punctul sau poate chiar meciul anului la tenis: sfertul de la Paris dintre Alcaraz și Fritz. Americanul era la o singură victorie de calificarea la Turneul Campionilor și a dat totul. L-a pus pe Alcaraz cu spatele la zid și a avut două mingi de meci pe țeavă. Dar spaniolul a mai oferit o evadare în stilul Houdini. Și nu oricum, ci și cu punctul anului: la un voleu de rever al lui Fritz paralel cu fileul, Alcaraz a ajuns mingea într-un punct suficient de îndepărtat pentru a da pe lângă fileu, dar rezolvarea sa a fost inversă, inventând tot cu reverul o traiectorie ”și mai” paralelă, surprinzătoare pentru toată lumea! În momentul în care închei aceste rânduri, Alcaraz joacă finala cu Shelton.
[analyse_source url=”https://www.monitorulsv.ro/punct-si-capat/”]