[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/11/simpozion-sport.jpeg”]
Consiliul Județean Vrancea a găzduit vineri un simpozion național dedicat sănătății și educației prin mișcare, intitulat „Vrancea în mișcare – premise științifice în domeniul educației fizice și sportului”. Conform Asociației Profesorilor de Educație Fizică și Sport din Vrancea (APEFSV), „profesori universitari, specialiști în educație fizică și sport, medici și reprezentanți ai autorităților locale și județene s-au reunit la Focșani pentru a dezbate teme de actualitate privind educația fizică, sănătatea elevilor și dezvoltarea sportului școlar, într-un cadru dedicat cercetării științifice și schimbului de experiență profesională.”
„Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Asociația Profesorilor de Educație Fizică și Sport Vrancea și Consiliul Județean Vrancea, în cadrul unui proiect finanțat de Consiliul Județean Vrancea prin programul de finanțări nerambursabile, în baza Legii nr. 350/2005.
În deschiderea lucrărilor, prof. dr. Livia Silvia Marcu, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, a adresat un mesaj participanților, subliniind importanța educației fizice în dezvoltarea armonioasă a elevilor, rolul activităților sportive în formarea tinerelor generații și necesitatea susținerii cadrelor didactice implicate în sportul școlar.
În continuare, subprefectul Cristian Eugen Spătaru a transmis un mesaj referitor la rolul educației fizice în formarea tinerilor. Reprezentantul Consiliului Județean Vrancea a reafirmat sprijinul instituției pentru proiectele Asociației Profesorilor de Educație Fizică și Sport, iar primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a evidențiat importanța educației și a școlii în dezvoltarea comunității.
La simpozion au participat personalități ale mediului academic și educațional, printre care conf. univ. dr. Cristian Ștefan Liușnea, de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prof. univ. dr. Radu Ababei, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prof. dr. Laurențiu Oprea, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, și prof. Dorin Stoican, directorul Școlii Gimnaziale nr. 162 din București.
Evenimentul a reunit peste 120 de cadre didactice, cu participare fizică și online, iar programul științific a cuprins 105 lucrări de specialitate, abordând teme relevante pentru educația fizică, sportul școlar și sănătatea elevilor. (…)
Un moment aparte al simpozionului l-a constituit intervenția video a gimnastei vrâncene Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la sol la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Prezența sa în programul evenimentului a adus în atenția participanților un exemplu de performanță sportivă la cel mai înalt nivel.
O componentă importantă a simpozionului a fost dedicată sănătății și siguranței elevilor în timpul activităților sportive. Dr. Laurențiu Taban, dr. Șerban Cristian Goglea și dr. Marius Olivian Ilie au abordat aspecte privind prevenirea accidentărilor, acordarea primului ajutor și gestionarea situațiilor medicale care pot apărea în timpul lecțiilor de educație fizică și al competițiilor sportive. Intervențiile specialiștilor au evidențiat necesitatea unei colaborări permanente între cadrele didactice și personalul medical, astfel încât activitățile sportive să se desfășoare în condiții optime de siguranță.
Un subiect de interes deosebit l-a reprezentat problema adeverințelor medicale necesare elevilor pentru participarea la competițiile din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS), precum și la alte competiții sportive școlare.
În cadrul discuțiilor au fost evidențiate dificultățile întâmpinate de părinți și profesori în obținerea acestor documente, în special în situațiile în care eliberarea lor implică anumite costuri.
Participanții au subliniat necesitatea continuării dialogului dintre instituțiile de învățământ, reprezentanții sistemului medical și autoritățile competente, în vederea identificării unor soluții legale care să permită eliminarea taxelor pentru eliberarea adeverințelor medicale necesare participării elevilor la competițiile sportive școlare. Deși nu a fost identificată o soluție definitivă, această problemă rămâne în atenția celor implicați, urmând ca discuțiile și demersurile să continue, cu obiectivul de a facilita accesul elevilor la competițiile sportive, fără a face compromisuri în privința sănătății și siguranței acestora. (…)”, se arată într-o postare pe https://www.facebook.com/APEFSV .
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, precizează că fiecare copil trebuie să aibă posibilitatea de a descoperi beneficiile mișcării și de a practica un sport, indiferent de aptitudinile sau nivelul său de pregătire. „Cred că fiecare copil trebuie să aibă șansa de a descoperi bucuria mișcării, de a practica un sport și de a-și dezvolta potențialul. Profesorii de educație fizică au un rol esențial în această misiune. Ei formează nu doar sportivi, ci și generații de tineri mai sănătoși, mai disciplinați și mai încrezători în propriile forțe. Îi felicit pe organizatori și pe toți profesorii care, prin pasiune și dedicare, îi inspiră pe copiii Vrancei!”, a transmis Nicușor Halici.
Acesta a evidențiat și importanța investițiilor în sport și educație, considerând că promovarea activităților fizice în rândul tinerei generații reprezintă o investiție în sănătatea și viitorul comunității. „O comunitate sănătoasă începe cu generații active. Iar investiția în sport este o investiție în viitorul nostru!”, a mai transmis președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici. Prin organizarea unor astfel de evenimente, administrația județeană își propune să susțină inițiativele dedicate sportului și educației, „în condițiile în care activitatea fizică contribuie nu doar la menținerea sănătății, ci și la dezvoltarea disciplinei, a spiritului de echipă, a încrederii și a responsabilității în rândul copiilor și tinerilor.”
Primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, afirmă că „sportul școlar înseamnă sănătate, disciplină, educație și șansa unui viitor mai bun pentru copiii noștri!”. „Cred cu tărie că fiecare leu investit în sport este o investiție în sănătatea, disciplina și viitorul copiilor noștri. Fiecare leu investit în sport înseamnă patru lei economisiți în sistemul de sănătate. De aceea, sportul școlar a fost și rămâne o prioritate a Primăriei Municipiului Focșani. Prin investiții de la bugetul local și prin proiecte europene, am modernizat infrastructura sportivă din școlile și liceele focșănene, oferindu-le elevilor condiții mai bune pentru a face mișcare și pentru a-și descoperi și dezvolta talentul. Le mulțumesc profesorilor și antrenorilor care, prin pasiune și dedicare, formează generații de tineri și îi îndrumă spre performanță, dar și spre un stil de viață sănătos. Felicit Asociația Profesorilor de Educație Fizică și Sport din Vrancea pentru organizarea acestui eveniment și pentru implicarea constantă în promovarea sportului școlar! Investim în sport, investim în sănătatea și viitorul copiilor noștri!”, a declarat primarul Cristi Misăilă.







[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/11/09/foto-profesorii-de-sport-au-participat-la-simpozionul-vrancea-in-miscare-premise-stiintifice-in-domeniul-educatiei-fizice-si-sportului/”]