[analyse_image type=”featured” src=”https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/41827/23276299/1/razvan-bologa.pnghttps://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/41827/23276299/1/razvan-bologa.png”]
Inteligenţa artificială nu mai este doar o disciplină pentru viitorii informaticieni, ci o tehnologie pe care Academia de Studii Economice din Bucureşti încearcă să o aducă mai aproape de studenţi. Universitatea extinde utilizarea inteligenţei artificiale şi a roboticii dincolo de Facultatea de Cibernetică Statistică şi Informatică Economică, prin activităţi dedicate studenţilor din toate domeniile, de la informatică şi economie până la marketing şi business.
„Inteligenţa artificială este în mod clar, principalul element de schimbare al epocii pe care o traversăm. La Facultatea de Cibernetică noi suntem pe val. Am creat un program de inteligenţă artificială pentru studenţi, pentru că cine poate să beneficieze mai bine de oportunităţile create de aici de robotică decât informaticienii şi ciberneticienii. De asemenea, avem o serie de activităţi destinate facultăţilor care nu sunt de informatică, a facultăţilor de relaţii economice internaţionale, marketing, business, prin care luăm inteligenţa artificială şi o mutăm spre zona proceselor de afaceri obişnuite”, a declarat prof. univ. dr. Răzvan Bologa, Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică în cadrul ediţiei speciale a emisiunii ZF Live, care a avut loc la Bucureşti, la ASE, cu ocazia lansării suplimentului ZF Gen Z Student.
Mai mult, studenţii pot împrumuta roboţi de la biblioteca ASE, la fel cum ar împrumuta o carte, pentru a-i folosi în activităţile de seminar. În paralel, universitatea duce aceste tehnologii şi în şcoli, prin proiecte educaţionale şi dotări cu echipamente.
„La bibliotecă avem o colecţie de roboţi, adică, ca student, cu permisul de bibliotecă, poţi să împrumuţi un mic roboţel pe care îl foloseşti la seminar, poţi să utilizezi un sistem virtual de învăţare ca să lucrezi cu el. Aceste tehnologii nu sunt destinate doar celor de la informatică sau cibernetică, sunt destinate şi studenţilor la celelalte facultăţi din ASE. Academia de Studii Economice este singura universitate din România care deţine roboţi la bibliotecă”, a mai adăugat el.
De asemenea, ASE găzduieşte şi competiţii naţionale de profil: finala Concursului Naţional de Robotică a reunit aproximativ 2.000 de participanţi săptămâna trecută, iar în luna martie este programată o nouă competiţie, „FIRST LEGO League”.
Ce a mai declarat prof. univ. dr. Răzvan Bologa, Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică:
♦ Zona de robotică îi interesează pe studenţi, pentru că aici o să se creeze în perioada următoare cele mai multe locuri de muncă: în zona de fizică, AI, Edge AI, Digital Twin.
♦ Acestea sunt şi priorităţile Uniunii Europene, unde se vor crea oportunităţi de carieră pentru toată lumea.
♦ Aş vrea să distingem un pic între ideea de loc clasic de muncă şi oportunitate de carieră, pentru că sunt două lucruri un pic diferite, adică, probabil, job-urile clasice, unde le-ai luat de pe băncile facultăţii şi ridicat de un mecanism preexistent într-o companie, vor fi tot mai puţine.
♦ Oportunităţile, în schimb, în noua epocă vor fi foarte multe pentru tinerii care se pregătesc în acest domeniu şi în special cei care vin la informatică economică şi cibernetică economică.
[analyse_source url=”https://www.zf.ro/zf-gen-z/cariera/ar-imprumuti-robot-biblioteca-fel-carte-prof-univ-dr-razvan-bologa-facultatea-cibernetica-statistica-informatica-economica-ase-student-poti-imprumuti-mic-robotel-il-folosesti-seminar-permisul-23276299″]