[analyse_image type=”featured” src=”https://foto.agerpres.ro/foto/detaliu/8321795″]
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată vineri de Tribunalul Ilfov.
Tribunalul Ilfov a admis vineri contestația depusă de Minel Prina împotriva unei soluții de respingere a eliberării condiționate, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în luna octombrie.
Minel Prina s-a aflat în detenție la Penitenciarul București Jilava.
‘Admite contestația formulată de contestatorul-condamnat Prina Minel Florin împotriva sentinței penale nr. 3054 din data de 07.10.2026, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul penal nr. 32079/4/2026. Desființează sentința penală nr. 3054 din data de 07.10.2026, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București și, rejudecând în fond: În baza art. 587 din codul de procedură penală, raportat la art. 59 Cod Penal din 1969; admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Prina Minel Florin aflat în stare de deținere în Penitenciarului București Jilava. Dispune liberarea condiționată a contestatorului condamnat Prina Minel Florin, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2999/09.10.2024, în baza sentinței penale nr. 1117/17.09.2024, pronunțată de Tribunalul București -Secția I Penală; prin care i s-a aplicat pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare’, se arată în soluția pe scurt postată vineri pe portalul instanței.
Minel Prina a fost condamnat definitiv la patru ani și șase luni de închisoare în dosarul de corupție cunoscut drept ‘Dosarul Tablourilor’ al fostului primar al municipiului Slatina și fost ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov.
Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul SC Compania de Apă Olt SA, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate.
Propunerea a fost făcută în contextul în care, în noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul ‘Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt’, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanțarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.
Tehnologica Radion a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări, în valoare de 78.201.552 lei.
Conform DNA, Theodor Berna și Darius Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă în numerar, în lei și numai la sediul firmei.
În baza acestei înțelegeri, în perioada ianuarie – martie 2011, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei Tehnologica Radion, unde a primit suma totală de 1.200.000 lei în trei tranșe, a câte 400.000 lei fiecare, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăți în contul societății.
De asemenea, în perioada aprilie – decembrie 2011, Darius Vâlcov a primit de la Theodor Berna, prin intermediul lui Minel Prina, suma totală de 2.500.000 lei în cinci tranșe, a câte 500.000 lei fiecare.
În plus, în perioada 2012 – 2013, Darius Vâlcov a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei. AGERPRES/(AS – redactor: Cristina Matei, editor: Dana Lepădatu, editor online: Anda Badea)
[analyse_source url=”https://agerpres.ro/justitie/2026/11/06/olt-fostul-primar-al-slatinei-minel-prina-condamnat-pentru-coruptie—eliberat-conditionat–1610916″]