FOTO Investiții în infrastructură, educație și pregătiri pentru sărbătorile de iarnă în comuna Casimcea. Primarul Gheorghe Țilincă prezintă proiectele administrației locale

Investiții la Casimcea. FOTO Primăria Casimcea

Administrația locală din comuna Casimcea continuă lucrările de modernizare a infrastructurii și pregătește mai multe evenimente și activități pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Printre proiectele aflate în derulare se numără amenajarea unor parcări, extinderea capacității de stocare a apei potabile, modernizarea sistemelor de încălzire din instituțiile publice și implementarea unui program educațional destinat elevilor din ciclul primar.

Primarul comunei Casimcea, Gheorghe Țilincă, a precizat că parcarea din zona blocului vechi a fost reparată, lucrările fiind finalizate. În același timp, se lucrează la amenajarea unei noi parcări în apropierea blocului nou, investiție care ar urma să fie încheiată în aproximativ două săptămâni.

„Ne preocupă îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii comunei, iar amenajarea acestor parcări răspunde unor nevoi concrete ale comunității. Continuăm lucrările astfel încât oamenii să beneficieze de infrastructură mai bună”, a declarat primarul Gheorghe Țilincă.

Un nou rezervor de apă, cu o capacitate de 150 de metri cubi

O altă lucrare importantă vizează sistemul de alimentare cu apă din Casimcea. Administrația locală a realizat un nou bazin-rezervor, cu o capacitate de 150 de metri cubi, amplasat lângă rezervorul existent, care are o capacitate de 200 de metri cubi. Investiția contribuie la creșterea capacității de stocare a apei și la îmbunătățirea funcționării sistemului de alimentare.

Centrale termice noi pentru instituțiile publice

În pregătirea sezonului rece, administrația locală a înlocuit centralele termice pe lemne de la sala de sport, grădiniță și muzeu cu echipamente pe peleți. Noile centrale pot fi controlate inclusiv de la distanță, prin intermediul telefonului mobil.

De asemenea, a fost achiziționat combustibilul necesar pentru încălzirea celor trei instituții pe durata sezonului rece. Dispensarul medical a fost și el inclus în planul de aprovizionare, administrația asigurând cinci tone de peleți pentru funcționarea sistemului de încălzire.

„Am urmărit să asigurăm condiții corespunzătoare în toate instituțiile publice, astfel încât activitatea să se desfășoare fără probleme pe timpul iernii. Am făcut din timp aprovizionarea cu combustibil pentru a evita situațiile neprevăzute în lunile următoare”, a mai precizat Gheorghe Țilincă.

Târg de Crăciun organizat în perioada 19-23 decembrie

Casimcea se pregătește și pentru organizarea Târgului de Crăciun, programat în perioada 19-23 decembrie. Evenimentul va avea loc în zona centrală a comunei, care va fi închisă circulației pentru desfășurarea activităților.

Organizatorii pregătesc standuri cu comercianți, obiecte și decorațiuni specifice sărbătorilor, precum și iluminat festiv. Programul va include momente artistice susținute de artiști locali și invitați din alte zone, dar și de copiii din grupul vocal al comunei și membrii ansamblului local de dansuri.

Administrația locală va continua și tradiția oferirii de daruri cu ocazia Crăciunului. Copiii vor primi cadouri la școală, iar persoanele vârstnice vor beneficia de pachete oferite din partea Primăriei Casimcea.

Proiect de 35 de milioane de lei vechi pentru elevii școlii din Casimcea

Școala din Casimcea a fost selectată pentru implementarea unui proiect educațional în valoare de 3,5 milioane de lei, desfășurat pe o perioadă de trei ani. Programul se adresează elevilor din ciclul primar și urmărește sprijinirea copiilor care întâmpină dificultăți în parcurgerea materiei.

În cadrul proiectului, profesorii și învățătorii vor putea organiza ore suplimentare plătite pentru elevii care au rămas în urmă cu materia. Activitățile vor include și competiții sportive, artistice și culturale, menite să încurajeze participarea copiilor și dezvoltarea abilităților acestora.

Potrivit primarului Gheorghe Țilincă, doar patru unități de învățământ din județul Tulcea au fost selectate pentru acest program. Urmează semnarea contractului de finanțare, după care vor fi stabilite în detaliu activitățile și calendarul de implementare pentru cei trei ani.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.


Be the first to comment

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published.

*