[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=e1f4d56b37fd80d2dc”]
Kremlinul respinge acuzațiile privind atacurile cibernetice asupra rețelelor frigorifice europene: “Absolut absurde. Nu au la bază niciun argument și nicio probă”
Kremlinul a transmis joi, 5 noiembrie, că nu este implicat în atacul cibernetic care a vizat frigidere în supermarketuri în mai multe țări europene în ultimele săptămâni și respinge acuzarea Moscovei drept „absurdă”, relatează AFP.
Presa de specialitate scrie că aceste atacuri au fost revendicate de către două grupări proruse de hackeri – NoName057 (16) și Z-Pentest -, cunoscute din alte operațiuni în Europa, în ultimii ani.
Aceste acuzații sunt „absolut absurde” și nu au la bază „niciun argument și nicio probă”, a răspuns un purtător de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, întrebat despre o implicare a statului rus.
„Acest tip de acuzații fără fundament împotriva țării noastre și care o implică în tot și în orice este, din nefericire, pe cale să devină o tendință persistentă în țările europene”, a adăugat el.
12 țări europene vizate
La fel ca în Franța, în octombrie, mai multe supermarketuri din Belgia, Estonia, Finlanda, Luxemburg și Suedia au descoperit, la începutul lui noiembrie, o creștere a temperaturii în refrigeratoare și congelatoare, care le-a obligat să arunce diverse mărfuri alimentare.
Luni, în Franța, camere frigorifice cu stocuri de sânge donat au fost ținta unui atac cibernetic, la un prestator de servicii al Établissement français du sang (ETS), fără un „impact sanitar” identificat în acest stadiu.
Mult timp izolate de Internet, echipamente industriale precum grupuri frigorifice sunt în prezent conectate, pentru a permite supervizarea și conducerea lor la distanță, un lucru care le face vulnerabile la atacuri informatice.
Țările europene acuză cu regularitate Rusia de atacuri cibernetice, mai ales de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, lansată în 2022.
În ultimele luni, țările europene au avertizat împotriva unei creșteri a activităților de sabotaj desfășurate de către Rusia.
