[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=7033356b1d60808377″]
“Șoc și groază pentru PSD”. Raluca Turcan îi avertizează pe social-democrați că PNRR nu e un curs pentru începători: “Vreți să fiți luați în serios? Aduceți banii acasă. Doar sunteți cei mai buni!”
Deputatul PNLRaluca Turcan critică dur joi seară, 5 noiembrie, modul în care reprezentanții Partidului Social Democrat gestionează Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta acuză ministerul de resort că a mutat managementul financiar de la tehnocrație la strategii de televiziune, avertizând că execuția defectuoasă și reglările de conturi politice au dus deja la pierderea definitivă a unor sume colosale din fondurile alocate României.
Bilanțul la zi al cererilor de plată din PNRR
Turcan a prezentat, pe Facebook, o radiografie tehnică a cererilor de plată numerele 5 și 6, care însumează o valoare totală de 6,4 miliarde de euro. Ea a detaliat stadiul negocierilor și sumele compromise de actuala administrație:
„Șoc și groază pentru PSD: PNRR nu e un curs pentru începători și nici o emisiune servită la care vii să plângi.
PSD pare să-și fi imaginat că gestionarea celui mai mare program de investiții din istoria României se face din platourile de televiziune. Te așezi pe scaun, spui că e greu, spui că e târziu, arăți cu degetul spre alții și pleci acasă liniștit. Aceasta este rețeta noului ministru al Fondurilor Europene. Ei bine, nu merge așa. PNRR înseamnă jaloane, termene, documente și negocieri dure cu Comisia Europeană.
Lucrurile stau în felul următor:
• cererile de plată 5 și 6 cumulează 6,4 miliarde de euro;
• aproape 1 miliard este deja pierdut, cea mai mare parte din cauza dlui Manole, care a pierdut 770 de milioane de euro pentru legea salarizării;
• 3 miliarde sunt în siguranță;
• pentru 2,5 miliarde se negociază până pe 20 noiembrie.”
Răfuieli politice plătite din banii publici
Un alt punct critic reclamat de reprezentanta PNL vizează deblocarea unui jalon esențial legat de legislația privind integritatea națională. Turcan susține că modificările legislative operate de social-democrați au avut un caracter strict personal, fiind îndreptate împotriva primarului Timișoarei, Dominic Fritz, fapt ce atrage penalități masive din partea partenerilor europeni.
