Precizări importante din partea BNR privind regulile de stabilire a ROBOR. Explicațiile vin în contextul proceselor dintre bănci și Consiliul Concurenței

[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=8d38356ab7dc0001d7″]

Precizări importante din partea BNR privind regulile de stabilire a ROBOR. Explicațiile vin în contextul proceselor dintre bănci și Consiliul Concurenței

Joi, 05 Noiembrie 2026, ora 13:13
1249 citiri
Precizări importante din partea BNR privind regulile de stabilire a ROBOR. Explicațiile vin în contextul proceselor dintre bănci și Consiliul Concurenței

BNR transmite că nu modifică regulile ROBOR FOTO Pexels

Banca Națională a României (BNR) susține că nu intenționează să modifice reglementările privind stabilirea ROBOR și că nu există motive pentru revizuirea cadrului normativ, în urma informațiilor apărute în presă despre o posibilă schimbare a regulilor. Precizările vin în contextul în care Consiliul Concurenței a amendat 10 bănci cu 3,73 miliarde de lei pentru presupuse practici anticoncurențiale în stabilirea indicatorului, decizie contestată ulterior de instituțiile bancare în instanță.

„Banca Națională a României nu are în vedere vreo modificare a reglementărilor actuale referitoare la ROBOR. Poziția BNR a rămas aceeași, pe care a prezentat-o public de-a lungul timpului, de susținere a actualelor reglementări, care respectă principiile și recomandările internaționale în materie.

BNR nu consideră că există vreun motiv de revizuire a cadrului normativ”, arată joi, 5 noiembrie, BNR, într-o comunicare oficială.

10 bănci sancționate de Consiliul Concurenței

În data de 7 iunie, Consiliul Concurenței a anunțat că a sancționat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR. Băncile aveau la dispoziție o perioadă de 60 de zile de la primirea motivării deciziei de sancționare pentru a prezenta planuri de măsuri prin care să elimine practicile anticoncurențiale. Aceste planuri trebuiau să fie aprobate de către Consiliul Concurenței.

Autoritatea de Concurență preciza că a constatat, în urma unor investigații, că băncile participante la stabilirea ROBOR și-au coordonat comportamentul printr-un schimb de informații confidențiale și strategice, în special referitoare la preț, cu privire la nivelul ROBOR în cadrul procedurii de fixing.

Au primit amenzi Banca Comercială Română SA, BRD-Groupe Société Générale SA, Banca Transilvania SA, Banca Transilvania SA (pentru fapta realizată de OTP Bank România SA), ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București, Raiffeisen Bank România SA, Exim Banca Românească SA, CEC Bank SA, UniCredit Bank SA, Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA și Libra Internet Bank SA. Între timp, acestea au deschis acțiuni în instanță, contestând decizia Autorității de Concurență.


Analyse


2026-11-06 14:17:48

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.