
„O relaţie bilaterală între două ţări, inclusiv un stat membru al NATO şi al UE şi Federaţia Rusă în cazul celălalt, se susţine printr-o agendă politică de contacte la nivel corespunzător. Este o poziţie de principiu pentru care trebuie să lucrăm în perspectivă”, a spus ministrul de Externe, într-o conferinţă de presă despre „reperele şi perspectivele diplomaţiei româneşti pe 2013”
El a fost întrebat dacă, după vizita pe care a făcut-o la Moscova, ar fi posibilă în următorul an o vizită în Federaţia Rusă a preşedintelui Traian Băsescu sau la Bucureşti a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.
„Dialogul politic este bine să se poarte la nivel de miniştri de externe, alte instituţii, dar este bine şi la nivel politic înalt, preşedinte şi prim-ministru. Sunt agende pentru care trebuie în mod firesc să lucrezi, dar pentru asta mai avem încă de lucru”, a adăugat Titus Corlăţean, potrivit Mediafax.
Pe de altă parte, Titus Corlăţean a menţionat că în „perioada următoare” vor fi realizate vizite importante în relaţia cu SUA, atât la Washington, cât şi la Bucureşti.
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/titus-corlatean-mai-avem-de-lucru-pentru-o-vizita-la-moscova-la-nivel-de-presedinte-ori-premier-97522
Analyse
2025-03-02 03:54:08
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)
Subject: Relatii diplomatice Romania-Rusia
Entity Sentiment:
- Titus Corlatean: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
- Federatia Rusa: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Vladimir Putin: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- SUA: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
- Politica
- Relatii Internationale
Language: romanian
Safety Moderation: Politics
KeyPhrases:
- vizita la Moscova
- relatie bilaterala
- dialog politic
KeyWords:
- Titus Corlatean
- Federatia Rusa
- Traian Basescu
- Vladimir Putin
- SUA
Excerpt: Titus Corlatean discuta despre necesitatea de a lucra la relatiile bilaterale intre Romania si Federatia Rusa, mentionand posibile vizite la nivel inalt in viitor.
Summary: Titus Corlatean a discutat despre necesitatea imbunatatirii relatiilor bilaterale intre Romania si Federatia Rusa, subliniind ca este nevoie de munca pentru a organiza vizite la nivel inalt, cum ar fi cele ale presedintelui sau premierului. De asemenea, a mentionat viitoare vizite importante in relatia cu SUA.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.