Scandalurile politice ale verii

Partidele de guvernământ au suspendat orice activitate. Iar din opoziţie, doar PDL mai face şedinţe, dar la care se ocupă mai mult cu luptele interne. Printre cei intraţi în dizgraţia colegilor se află Elena Udrea.

În ultimele două săptămâni, aceasta a fost luată şi mai mult în colimator de conducerea partidului după ce şi-a publicat poze din vacanţă pe contul de Facebook. A postat fotografii de pe yacht, din momentul când înălţa lampioane sau când se plimba pe malul mării iar în presă au apărut fotografii cu fostul ministru al Turismului în costum de baie.

Elena Udrea nu pare afectată de ameninţările care vin dinspre conducerea PDL. La următoarea şedinţă, este posibil să fie exclusă pentru lobby-ul pe care îl face Mişcării Populare. Avertismentul a venit direct de la Vasile Blaga.

„Nu poţi să fii un membru fidel al PDL contribuind la construcţia unui alt partid. Ca sa fie foarte clar. Toti colegii vor trebui să aiba o voce tranşantă: ce doresc în viaţă, în PDL”, a spus Vasile Blaga, preşedintele PDL.

Europarlamentarul PSD Corina Creţu s-a trezit în această vară în mijlocul unui scandal internaţional. Un hacker a spart conturile sale de e-mail şi pe cele ale fostului secretar american de Stat Colin Powell și a publicat corespondența dintre cei doi. Fostul oficial american a fost nevoit să nege public existența unei idile: „Îmi trimitea fotografii frecvent. Multe fotografii de familie, cu nepoate ale ei, pe care le adoră, de la reuniuni de familie, de la şedinţe oficiale de lucru, de la căsătorie şi nişte poze în costum de baie… Niciodată nimic nepotrivit”.

Episodul Corina Crețu – Colin Powell

Şi Corina Creţu a reacţionat pe pagina sa de Facebook. ,,Unele site-uri din țară publică fotografii care, reamintesc opiniei publice, au fost furate din contul meu personal de e-mail printr-un act de piraterie informatică. Unele din aceste fotografii nu au nici un fel de legătură cu ceea ce se numește „corespondența mea cu Colin Powell”, pur și simplu făceau parte dintre amintirile mele personale (…) Consider un abuz folosirea publică a acestor poze”.

Ieşit cu totul de pe scena politică, PRM a avut parte şi el de un episod tensionat vara aceasta. Supăraţi că nu au câştigat niciun fel de alegeri, membrii Partidului România Mare au decis să-l dea afară pe preşedintele Corneliu Vadim Tudor.

„Şi Papa de la Roma poate fi debarcat prin votul lor, că nu reprezintă pe nimeni. Cine a votat aşa ceva ilegal şi a participat la această farsă sinistră vor fi daţi afară din partid”, a spus Corneliu Vadim Tudor, preşedintele revocat al PRM.

Episodul CFR Marfă – GFR

De departe, cel mai serios scandal al verii este privatizarea CFR Marfă, care a redeschis războiul dintre Palate. Conflictul dintre preşedinte şi premier nu mai are miza suspendării de acum un an, un demers la care USL nu vrea să se mai aventureze.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/scandalurile-politice-ale-verii-102692


Analyse


2025-03-05 07:04:03

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 3.5)

Subject: Scandaluri politice in Romania

Entity Sentiment:

  • Elena Udrea: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • PDL: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 3)
  • Vasile Blaga: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Corina Cretu: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Colin Powell: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • PRM: negative (score: -0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • Corneliu Vadim Tudor: negative (score: -0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 1)
  • CFR Marfa: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 1)
  • GFR: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Scandal

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Public Safety

Excerpt: Articolul discuta despre diverse scandaluri politice din Romania, incluzand conflicte interne in PDL, un scandal international implicand pe Corina Cretu si Colin Powell, tensiuni in PRM si controversa privatizarii CFR Marfa.

Summary: Articolul discuta despre scandalurile politice din vara, incluzand conflicte interne in PDL cu Elena Udrea in centrul atentiei, un scandal international cu Corina Cretu si Colin Powell, tensiuni in PRM cu demiterea lui Corneliu Vadim Tudor, si controversa privatizarii CFR Marfa care a redeschis conflictele politice dintre presedinte si premier.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.