[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=c1ccd56b0856875c5e”]
Aeroportul Arad a preluat toate zborurile de la Timișoara, unde baza aeriană intră în lucrări de modernizare pentru trei săptămâni
Aeroportul Arad a preluat zborurile operate de companii la Timișoara în dimineața zilei de luni, 2 noiembrie. Schimbarea destinației, fără asigurarea unui transport al călătorilor între Arad și Timișoara, este valabilă timp de trei săptămâni, iar estimările arată că aproximativ 50.000 de pasageri vor ajunge la Aeroportul Arad în aceată perioadă.
Directorul general al Aeroportului Arad, Ovidiu Moșneag, a declarat că pregătirile pentru preluarea a zeci de zboruri săptămânale au fost finalizate în pofida timpului scurt de care s-a dispus, fiind făcute și investiții de 1,5 milioane de lei pentru ca baza să poată prelua un număr mare de pasageri.
„Cea mai provocare a fost timpul foarte scurt, dar și legislația, pentru că a fost nevoie să parcurgem proceduri care necesită mai mult timp. Investițiile făcute au fost de 1,5 milioane de lei, iar cele mai mari cheltuieli au fost cu sistemul automat de parcare cu plată, aproape a fost triplată capacitatea parcării”, a spus Moșneag.
El a precizat că în jur de 50.000 de pasageri vor decola și ateriza la Arad în cele trei săptămâni, iar pentru asta a fost nevoie și de mărirea numărului de angajați. Celor 57 de angajați ai bazei locale s-au alăturat 90 din Timișoara, de unde au fost aduse temporar și anumite echipamente.
La Arad, unde din 2015 nu mai există curse aeriene regulate de pasageri, vor fi acum între șapte și zece zboruri pe zi. Între destinații se numără Bruxelles-Charleroi, Barcelona, Milano-Bergamo sau Roma.
Transportul pasagerilor între cele două orașe nu este asigurat, astfel că aceștia vor trebui să se descurce pe cont propriu.
Consiliul Județean Arad a aprobat încă din luna august cheltuieli pentru pregătirea aeroportului local, după ce companii aeriene care operau în orașul vecin au anunțat că vor să se mute temporar aici, pe perioada lucrărilor care au loc la baza aeriană din Timișoara, care vor dura trei săptămâni.
În ultimul deceniu, pe baza aeriană din Arad au existat doar zboruri sezoniere turistice, charter și cargo.
