[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=e24f156b37bc8939c0″]
Ace descoperite în dulciurile oferite copiilor de Halloweeen. Poliția susține că majoritatea obiectelor au fost plasate intenționat
Ace sau alte obiecte metalice ascuțite au fost găsite în dulciurile pe care copiii le-au primit de Halloween, a anunțat duminică poliția germană, potrivit dw.com
Poliția consideră că majoritatea sau toate obiectele, printre care se aflau și șuruburi metalice, au fost plasate intenționat pentru a provoca vătămări.
Au fost semnalate incidente în Turingia, Baden-Württemberg, Bavaria, Saxonia Inferioară și Renania-Palatinat, printre altele, a precizat poliția.
Într-unul dintre cazurile din orașul Nürnberg, din sudul țării, poliția a declarat că un copil a mușcat dintr-un ac în timp ce mânca o bucată de ciocolată. Copilul nu a suferit leziuni.
În două cazuri separate din landul Baden-Württemberg, din sud-vestul țării, poliția a declarat că acele fuseseră ascunse astfel încât nu erau vizibile din exterior.
În mai multe dintre aceste cazuri, poliția a deschis anchete pentru tentativă de vătămare corporală gravă.
Nu au fost identificați suspecți.
Cazuri similare și în alte țări
Un tată din Toronto îi avertizează pe părinți să verifice cu atenție dulciurile de Halloween ale copiilor lor, după ce a descoperit ace de cusut și bolduri ascunse în cinci produse diferite, colectate în timpul tradiționalei colectări de dulciuri („trick-or-treat”).
Incidentul a avut loc în weekend, în zona Upper Beaches a orașului, în timp ce familia mergea la colindat, sâmbătă seara, în jurul orei 18:00.
Într-o declarație pentru CP24, duminică după-amiază, Barry Horn a explicat că a descoperit obiectele inițial într-un baton KitKat și într-un biscuit cu caramel Tunnock’s, în timp ce verifica dulciurile copiilor săi, în cursul dimineții.
De asemenea, poliția din regiunea Durham a Canadei a demarat o anchetă după ce au fost găsite ace de cusut în dulciurile de Halloween oferite copiilor în timpul weekendului.
Detectivii au precizat că incidentul a fost raportat în Oshawa, în apropiere de intersecția străzilor Ritson Road North și Taunton Road. Polițiștii au efectuat verificări în zonă duminică seara târziu.
Autoritățile reamintesc populației să verifice cu atenție toate dulciurile de Halloween înainte de a le consuma și să raporteze poliției orice aspect suspect.
Cazuri și în SUA
Poliția din Crystal City (Texas/SUA) îi avertizează pe părinți, cu ocazia acestui Halloween, după ce un ac a fost descoperit într-un sortiment popular de dulciuri, în urma serii în care copiii au mers la colindat.
