Victor Ponta: Contrasemnez un eventual decret de retragere a decoraţiei acordate lui Tokes

Primul ministru a spus, într-o emisiune televizată, că luni îl va informa în scris pe preşedintele Traian Băsescu despre această iniţiativă.

“Mâine o să-i trimit o scrisoare preşedintelui, prin care îl anunţ că o să contrasemneze decretul de retragere a decoraţiei domnului Tokes (…) Am mai contrasemnat retragerea unor decoraţii şi vreau să îl asigur că o voi contrasemna şi pe cea a domnului Tokes”, a spus Victor Ponta.

Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut, vineri, retragerea distincţiilor acordate de statul român “extremiştilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo.

Acesta a fost decorat, în decembrie 2009, de către preşedintele Traian Băsescu, cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revoluţie.

Pe 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară “Balvanyos”, ca împreună cu guvernul pe care îl conduce să construiască “un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere “protectorat” Transilvaniei, “aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), că Tokes “nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea mai zilele trecute ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.  

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/victor-ponta-contrasemnez-un-eventual-decret-de-retragere-a-decoratiei-acordate-lui-tokes-107366


Analyse


2025-03-06 19:18:42

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.2)

Subject: Retragerea decoratiei lui Tokes

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Laszlo Tokes: negative (score: -0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • Ordinul National Steaua Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Viktor Orban: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Transilvania: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Austria: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Tirolul de Sud: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • National News

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Victor Ponta intentioneaza sa contrasemneze decretul de retragere a decoratiei acordate lui Laszlo Tokes, dupa ce acesta a cerut protectorat pentru Transilvania.

Summary: Victor Ponta a anuntat ca va contrasemna decretul de retragere a decoratiei acordate lui Laszlo Tokes, dupa ce acesta a cerut protectorat pentru Transilvania. Participanti la seminariile Universitatii de Vara de la Izvoru Muresului au cerut retragerea distinctiilor acordate extremistilor maghiari. Tokes a fost decorat in 2009 de Traian Basescu cu Ordinul National Steaua Romaniei. Basescu a declarat ca Tokes nu merita calitatea de cetatean roman pentru cererea sa recenta.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.