TENSIUNI ÎN USL. Aleşii locali sunt nemulţumiţi de legea ANI

Trei mii de primari de comune din România, cei mai mulţi ai USL, critică dur Guvernul Ponta şi ameninţă că nu se vor mai mobiliza la alegerile de anul viitor. Edilii sunt nemulţumiţi în primul rând pentru că banii colectaţi de ei ajung la centru, fără să poată opri niciun leu pentru comunitate.  

Primarii îl consideră vinovat pe vicepremierul Liviu Dragnea de faptul că Guvernul USL nu şi-a îndeplinit promisiunile din campania electorală.

O altă nemulţumire a acestora se referă la modul în care se fac angajările în administraţia locală.

Însă marea supărare a primarilor este că riscă să îşi piardă mandatele pentru că au făcut parte din conducerile societăţilor de utilităţi locale. Ei cer schimbarea legii incompatibilităţilor, dar sunt refuzaţi de ministrul Justiţiei.

E o lege in vigoare pe care au cunoscut-o sau nu. Este răspunderea celor care au încălcat legea, dacă au încălcat-o”, susţine ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc.

O cunoşteau şi cei de deasupra administraţiei locale, respectiv prefectul, funcţionarul public din instituţiile care puteau să atenţioneze: nu este corectă această hotărâre”, adaugă Mariana Gâju, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România.

În urmă cu câteva zile, Asociaţia Comunelor din România a depus la Guvern un protest prin care cer ca toate aceste probleme să fie rezolvate şi dau un ultimatum Guvernului.

Premierul Victor Ponta i-a avertizat pe edilii nemulţumiţi că nu vor avea succes dacă îl şantajează.

Revolta primarilor USL vine la doar câteva săptămâni după ce în mai multe filiale ale Uniunii Social-Liberale au fost tensiuni

Presa a scris despre tensiuni în şase filiale ale USL. Este vorba despre Ilfov, Botoşani, Covasna, Dâmboviţa, Gorj şi Vâlcea.

Cel mai mare scandal a fost în Ilfov. Liderul PSD Ilfov, Gabriela Firea, a anunţat public că a rupt orice colaborare cu preşedintele Consiliului Judeţean, liberalul Marian Petrache. Social-democraţii s-au supărat pe liderul PNL al filialei pentru că tratează PSD-ul ca pe o rudă săracă.

Nici la Botoşani alianţa nu funcţionează bine. De data aceasta a fost rândul liberalilor să se supere. Astfel, preşedintele filialei liberale a rupt orice colaborare cu toţi consilierii judeţeni ai PSD. Motivul? Social-democraţii nu au votat un proiect de hotărâre dorit de liberali.

În Covasna, supărarea a fost atât de mare încât liberalii au cerut chiar ruperea protocolului. Au fost deranjaţi de vicepremierul Liviu Dragnea, care nu i-a invitat pe membrii PNL la o dezbatare privind regionalizarea.

În Dâmboviţa sunt supăraţi social-democraţii. Liderul local al PSD îi acuză pe liberali de colaborare cu PDL şi PPDD în consiliul judeţean. Adrian Ţuţuianu a cerut conducerii centrale să medieze conflictul. Acesta a declarat ulterior că anumite conflicte s-au rezolvat.

Nici la Gorj relaţiile nu sunt prea strânse. Preşedintele Consiliului Judeţean, social-democratul Ion Călinoiu a declarat că nu-i place comportamentul PNL şi că nu-l susţine sută la sută pe Crin Antonescu la prezidenţiale.

Tensiuni şi în Vâlcea. Preşedintele filialei PSD îi acuză pe liberali de şantaj şi ameninţă că nu mai au răbdare şi că nu vor mai ceda în faţa PNL, aşa cum au făcut până acum.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/tensiuni-in-usl-alesii-locali-sunt-nemultumiti-de-legea-ani-109513


Analyse


2025-03-05 17:45:27

General Sentiment: negative (score: -0.6 magnitude: 3.5)

Subject: Tensiuni politice in USL

Entity Sentiment:

  • USL: negative (score: -0.7 magnitude: 1.5, occurrence: 5)
  • Guvernul Ponta: negative (score: -0.6 magnitude: 1.2, occurrence: 2)
  • Liviu Dragnea: negative (score: -0.5 magnitude: 1, occurrence: 2)
  • Victor Ponta: negative (score: -0.4 magnitude: 0.8, occurrence: 1)
  • Robert Cazanciuc: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Mariana Gaju: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Asociatia Comunelor din Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • Gabriela Firea: negative (score: -0.3 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Marian Petrache: negative (score: -0.3 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Adrian Tutuianu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Ion Calinoiu: negative (score: -0.2 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • Crin Antonescu: negative (score: -0.2 magnitude: 0.4, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Primarii USL sunt nemultumiti de legea ANI si critica Guvernul Ponta, amenintand cu lipsa de mobilizare la alegeri.

Summary: Primarii USL sunt nemultumiti de legea ANI si critica Guvernul Ponta pentru neindeplinirea promisiunilor electorale. Ei sunt suparati ca banii colectati ajung la centru si cer schimbarea legii incompatibilitatilor, dar sunt refuzati de ministrul Justitiei. Tensiunile sunt prezente in mai multe filiale USL, inclusiv Ilfov, Botosani, Covasna, Dambovita, Gorj si Valcea, unde liderii locali au rupt colaborari din cauza nemultumirilor politice.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.