Vânzarea bunurilor personale: unde se termină o vânzare ocazională și începe o activitate economică?

Vindem ce nu mai folosim sau desfășurăm
o activitate economică? Vânzarea hainelor, accesoriilor, obiectelor pentru casă
sau a altor bunuri personale a devenit mult mai accesibilă odată cu dezvoltarea
platformelor digitale, dar apare și întrebarea dacă și când acest demers poate
căpăta o dimensiune de business.

Din perspectivă fiscală, contează dacă
vorbim despre vânzarea unor bunuri din patrimoniul personal sau despre o
activitate cu caracter economic. Codul fiscal prevede neimpozitarea anumitor
venituri obținute din vânzarea bunurilor din patrimoniul personal, fără a
detalia însă condițiile în care această regulă se aplică.

De exemplu, vânzarea ocazională a
hainelor, mobilierului sau a altor obiecte personale pe care nu le mai utilizăm
este diferită de realizarea unor tranzacții cu regularitate și continuitate,
pentru obținerea de venituri. Atunci când activitatea are aceste din urmă
caracteristici, veniturile pot intra în sfera celor obținute din activități
independente, cu implicații atât din perspectiva impozitului pe venit, cât și a
contribuțiilor sociale. Totodată, lipsa continuității nu înseamnă neapărat că
veniturile obținute sunt neimpozabile. În anumite cazuri, acestea pot fi
încadrate fiscal și în categoria veniturilor din alte surse.

În practică, această distincție nu este
întotdeauna evidentă. Legislația privind impozitul pe veniturile persoanelor
fizice nu conține reguli specifice pentru veniturile obținute din vânzarea
bunurilor second-hand, astfel că faptul că un bun este second-hand sau că este
vândut pe o platformă digitală nu stabilește, singur, tratamentul fiscal.
Contează circumstanțele concrete ale fiecărui caz.

Dincolo de tratamentul fiscal, contează
și ce informații despre aceste tranzacții ajung la autorități. Regulile
europene privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, cunoscute sub
denumirea DAC7, stabilesc anumite obligații de raportare pentru operatorii
platformelor digitale. DAC7 nu introduce, în sine, noi impozite, taxe sau
contribuții obligatorii, ci permite autorităților fiscale să primească
informații privind anumite tranzacții realizate pe aceste platforme. Faptul că
o tranzacție este raportată nu stabilește însă tratamentul fiscal al
veniturilor obținute de o persoană fizică.

Pentru vânzarea de bunuri, excluderea de
la raportarea DAC7 presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții: mai puțin
de 30 de tranzacții și o contraprestație totală de cel mult 2.000 de euro,
într-un an calendaristic, prin platforma respectivă. Așadar, 30 sau mai multe
tranzacții ori depășirea sumei de 2.000 de euro înlătură această excludere.
Aceste praguri privesc raportarea, nu neimpozitarea veniturilor.

Datele raportate pot ajuta autoritățile
fiscale să identifice tranzacțiile care necesită o verificare mai atentă.

Pentru un context mai larg, datele ANAF
privind verificările asupra veniturilor persoanelor fizice arată că, în primul
semestru al anului 2026, autoritățile fiscale au analizat elementele
patrimoniale pentru 1.214 persoane fizice cu risc de neconformare, fiind
identificate 104 cazuri care necesitau investigații suplimentare. În aceeași
perioadă, au fost finalizate 180 de verificări ale situației fiscale personale
și 475 de verificări documentare, în urma cărora au fost constatate suplimentar
aproximativ 255 de milioane de lei. Aceste date nu privesc în mod specific
vânzarea bunurilor din patrimoniul personal, dar oferă o imagine mai largă
asupra activității autorităților fiscale în zona persoanelor fizice.

Aceeași dilemă apare și în alte state
europene, dar răspunsurile fiscale nu sunt identice. În Franța, vânzarea
bunurilor personale pe care proprietarul nu mai dorește să le păstreze este, în
principiu, neimpozabilă, cu excepții pentru anumite categorii de bunuri și
tranzacții de valoare. Germania exclude bunurile de uz cotidian din regimul
anumitor vânzări private; pentru alte bunuri, o vânzare în interval de cel mult
un an de la achiziție poate avea consecințe fiscale. În Țările de Jos,
administrația fiscală distinge între vânzările din sfera privată, de regulă
neimpozabile, și achizițiile pentru revânzare cu profit, care pot genera
venituri impozabile. Raportarea urmează un cadru european comun; impozitarea
trebuie analizată potrivit regulilor naționale.

Pentru cei care vând astfel de bunuri,
este util să verifice ce obligații fiscale li se aplică și să păstreze
documentele și informațiile relevante privind bunurile vândute, tranzacțiile
efectuate și prețurile de vânzare. Aceste informații pot fi utile dacă
autoritățile fiscale solicită clarificări.

Întrebarea nu este doar
unde vindem, ci și ce vindem și cum desfășurăm activitatea.

Autori: Claudia
Sofianu, Partener, People Advisory Services, EY România
Cătălina Butan, Senior Manager, People Advisory Services, EY România