[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-a/a8a46089-7576-42c9-8983-99cc671fb952/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover”]
O simplă postare pe o rețea de socializare și o promisiune de bani mulți pot transforma un om obișnuit într-un sabotor în slujba Rusiei. În spatele atacurilor hibride deconspirate recent de SRI și DIICOT în România stă un mecanism simplu de recrutare online, dezvăluie Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații (SRI).
Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al SRI, a vorbit
într-un interviu acordat Antena 3 CNN despre acțiunile provocatoare ale Rusiei la
adresa României, după ce SRI și DIICOT au găsit rețeaua de sabotori folosită
pentru incendierea uzinei de armament Carfil.
„Este acea acțiune ostilă, organizată sau coordonată
în favoarea Federației Ruse, cu scopul de a distruge sau de a perturba anumite
obiective sau activități care pot afecta securitatea națională. Concret, o
infrastructură energetică din România, un obiectiv militar sau un obiectiv
industrial pot fi afectate de aceste acte de sabotaj. Face parte din acțiunile
hibride ale Federației Ruse, pe care le-a demarat odată cu invazia din Ucraina.
Acțiunile de sabotaj, ca parte a războiului hibrid, pot începe printr-o simplă
solicitare pe o rețea socială, prin care i se oferă unui cetățean o sumă de
bani, în general, mult mai mare față de cerință”, spune Ovidiu Marincea.
Cum racolează rețelele rusești sabotorii din România
Acesta a făcut și portretul celui care se angajează
să întreprindă acte de sabotaj, fiind vorba în general de persoane vulnerabile,
care au probleme cu banii sau de ordin penal ori și care este exclus din
societate sau din grupurile sociale din care face parte.
„Această vulnerabilitate este exploatată la maximum
de coordonatori. Trebuie să fii foarte atent pentru a alege cu precizie pe
cineva care își poate duce la bun sfârșit o astfel de acțiune. Nu vă imaginați
că cei care efectuează acte de sabotaj sunt un fel de James Bond sau de spioni
foarte bine antrenați. După cum ați putut vedea din cazurile pe care
Serviciul Român de Informații le-a făcut publice începând cu 2024 încoace, noi
am făcut publice patru astfel de cazuri de sabotaj în România. Puteți
observa că cei care le-au executat sunt niște persoane utilizate într-un scop
foarte bine precis și coordonate.
Ca în toate celelalte state, pentru că nu vorbim
doar despre România, toate aceste activități sunt coordonate. Ele pot
începe de la documentarea anumitor obiective militare, prin solicitări care par
ușoare, pentru o sumă consistentă de bani: să mergi și să documentezi, să faci
niște fotografii. Nu în ultimul rând, prin recrutarea de agenți din alte
state, din state proxy, Federația Rusă își ascunde originea acțiunii de
sabotaj, a atacului”, mai spune purtătorul de cuvânt al SRI.
Ovidiu Marincea a vorbit și despre războiul hibrid,
foarte la modă, prin care acțiunile de sabotaj pot fi realizate sub steag fals.
în care un cetățean dintr-un stat poate coordona de la distanță, printr-un
proxy, un cetățean al altui stat, iar activitatea să se desfășoare în al
treilea stat.
Din acest punct de vedere, Serviciul Român de
Informații are ca prioritate să identifice aceste amenințări într-o fază
incipientă. El spune că cea mai mare provocare a SRI
este faptul că astăzi o amenințare poate trece granița printr-un telefon, poate
fi coordonată simultan din trei state și poate fi pusă în practică de niște
persoane care nici măcar nu știu cine este comanditarul lor.
Cît primește ”frica” de Rusia, Marincea susține că
este evident că Rusia derulează activități în multiple domenii, care
îngrijorează nu doar statul român, ci întreaga Europă, întreaga comunitate
euroatlantică.
”Dacă vecinii ucraineni se confruntă cu o amenințare
militară directă, noi, în interiorul granițelor NATO, asistăm la provocări
dinspre toate celelalte instrumente non-militare, cunoscute drept hibride în
limbajul uzual. Cooperăm activ și ne coordonăm atât la nivel național, cât și
partenerial, sub o viziune comună, iar din perspectiva resurselor vă asigurăm
că alocăm tot ceea ce este necesar pentru a ne îndeplini misiunea. Mesajul meu
final ar fi: nu, frică nu ne este, însă suntem preocupați și privim cu
responsabilitate escaladările pe care Rusia le realizează recent”, a precizat
purtătorul de cuvânt al SRI.
SRI atribuie Rusiei operațiunea de sabotaj de la Brașov
Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat pe 26 octombrie că incendiul izbucnit în noaptea de 13 spre 14 septembrie 2026, pe platforma industrială din Brașov, ar fi făcut parte dintr-o operațiune de sabotaj coordonată din Federația Rusă.
Potrivit SRI, rețeaua ar fi implicat mai mulți cetățeni din foste state sovietice, rezidenți în țări ale Uniunii Europene. Informațiile obținute de anchetatori arată că misiunile atribuite acesteia nu s-ar fi limitat la România, ci ar fi vizat și alte obiective militare și industriale din regiune.
În acest dosar, DIICOT cercetează trei cetățeni străini – doi bieloruși și un ucrainean – pentru tentativă la acte de diversiune. Potrivit procurorilor, probele administrate până în prezent indică implicarea celor trei în cazul incendiului din Brașov.
Anchetatorii verifică și dacă suspecții ar fi urmărit alte obiective de pe teritoriul României sau din alte state membre ale Uniunii Europene.
Cum s-a produs incendiul de pe platforma industrială din Brașov
Incendiul a izbucnit în noaptea de 13 spre 14 septembrie, într-o hală industrială aflată în apropierea societății Carfil SA, filială a companiei naționale Romarm. Focul a afectat aproximativ 1.000 de metri pătrați dintr-un spațiu în care funcționau două service-uri auto, o stație de inspecție tehnică periodică și o spălătorie-curățătorie.
Pompierii au fost alertați la ora 03:38 și au intervenit cu patru autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 07:30. Nu au fost înregistrate victime.
Imagini video publicate de presa locală surprind o persoană care urcă pe acoperișul halei în jurul orei 02:50 și părăsește incinta aproximativ zece minute mai târziu, înainte ca incendiul să fie semnalat. Înregistrările nu stabilesc, prin ele însele, dacă persoana respectivă a provocat focul sau dacă are legătură cu operațiunea de sabotaj investigată.
Carfil SA este o filială a Romarm, compania națională din industria de apărare. Proximitatea incendiului față de această unitate a atras atenția autorităților asupra posibilei dimensiuni strategice a incidentului.
Ancheta din România se desfășoară în cooperare cu parteneri din mai multe state europene, autoritățile încercând să stabilească întreaga rețea de persoane implicate și eventualele legături dintre atacul de la Brașov și presupusele planuri de sabotaj din Germania.
[analyse_source url=”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/cine-sunt-oamenii-care-accepta-banii-rusiei-pentru-2567324.html”]