Chiul generalizat: În medie, senatorii şi deputaţii României au muncit zece zile pe lună în prima sesiune parlamentară a anului

Cu toate că programul de lucru al aleşilor este de cinci zile pe săptămână, în prima sesiune parlamentară a anului, senatorii şi deputaţii României au muncit, în medie, zece zile pe lună. De obicei, ei petrec două zile la Senat sau Cameră; însă chiar înainte de mijlocul săptămânii, sălile comisiilor de specialitate sunt goale.

Nici la activitatea în teritoriu nu fac exces de zel, pentru că la birourile lor parlamentare sunt prezenţi o dată la câteva săptămâni. Ei nu au ratat însă minivacanţele de 1 Mai, de Paştele catolic, de Paştele ortodox şi de Rusalii.

În prima sesiune parlamentară, reporterii Digi24 au mers în fiecare miercuri şi joi, zile dedicate dezbaterilor în comisii, şi au bătut la uşi închise. Doar angajaţii erau prezenţi la datorie, dispuşi mereu să găsească scuze pentru parlamentarii absenţi.

Nici birourile parlamentare, unde ar avea program vinerea şi sâmbăta şi ar trebui să discute cu cei care i-au ales, nu sunt de găsit. Unii chiar s-au supărat că reporterii au îndrăznit să verifice dacă respectă programul.

Lipsa de interes a aleşilor reiese şi din cifre. Deputaţii au adoptat 255 de legi, dintre care peste 170 sunt ordonanţe ale Guvernului, adică circa 65%.La Senat, din cele 411 propuneri depuse, au fost dezbătute în şase luni doar 205. Dintre acestea, 180 sunt ordonanţe. Doar 24 sunt iniţiative ale parlamentarilor, adică 11,7%. Cu alte cuvinte, Guvernul legiferează pentru Parlament.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/chiul-generalizat-in-medie-senatorii-si-deputatii-romaniei-au-muncit-zece-zile-pe-luna-in-prima-sesiune-parlamentara-a-anului-113177


Analyse


2025-03-08 21:51:29

General Sentiment: negative (score: -0.7 magnitude: 2)

Subject: Absenteism parlamentar in Romania

Entity Sentiment:

  • senatori si deputati Romania: negative (score: -0.8 magnitude: 1.2, occurrence: 4)
  • Digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Guvern: negative (score: -0.5 magnitude: 0.8, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Senatorii si deputatii din Romania au lucrat in medie doar zece zile pe luna in prima sesiune parlamentara a anului, desi programul lor de lucru este de cinci zile pe saptamana. Reporterii Digi24 au constatat absenteismul acestora in zilele dedicate dezbaterilor in comisii.

Summary: Senatorii si deputatii din Romania au lucrat in medie doar zece zile pe luna in prima sesiune parlamentara a anului, desi programul lor de lucru este de cinci zile pe saptamana. Reporterii Digi24 au constatat absenteismul acestora in zilele dedicate dezbaterilor in comisii, iar birourile parlamentare sunt adesea goale. In prima sesiune parlamentara, deputatii au adoptat 255 de legi, majoritatea fiind ordonante ale Guvernului, iar la Senat au fost dezbatute doar 205 propuneri din 411 depuse, dintre care 180 sunt ordonante.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.