Deputaţii vor să amâne legea Roşia Montană până la organizarea unui referendum

Şeful statului spunea, ieri, că ar putea convoca acest referendum odată cu alegerile europarlamentare din 2014.

Valeriu Zgonea motivează în scrisoarea trimisă şefului statului că proiectul de exploatare minieră este unul care ar putea aduce foarte mulţi bani, dar, pe de altă parte, este şi controversat, generând deja mai multe opinii publice.

Parlamentarii vor să cunoască părerea cetăţenilor, a scris preşedintele Camerei Deputaţilor.

Acesta a adăugat că ideea organizării unui referendum este binevenită şi că este foarte important ca şi parlamentarii să cunoască rezultatul acestuia.

În aceste condiţii, Valeriu Zgonea a scris că aşteaptă de la şeful statului un calendar precis al organizării unui referendum.

Am luat notă de declaraţiile publice în care aţi anunţat disponibilitatea de a demara un referendum naţional privind realizarea proiectului de investiţii de la Roşia Montană. De asemenea, Guvernul României a transmis Parlamentului, spre dezbatere publică, un proiect de lege referitor la acelaşi subiect. Consider că demersul dumneavoastră de a organiza un referendum pe această temă este unul binevenit. Interesul public deosebit pentru acest proiect, care presupune demararea unei investiţii importante legate de resursele de aur din zona Roşia Montană, justifică consultarea cetăţenilor prin intermediul unui referendum. Prin urmare, vă adresez rugămintea de a ne transmite etapele pe care le aveţi în vedere pentru concretizarea demersului, respectiv organizarea referendumului naţional”, se arată în scrisoarea deschisă adresată deValeriu Zgonea preşedintelui Băsescu. 

Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa Guvernului, din 27 august.

Proiectul de lege prevede declararea proiectului ca fiind de utilitate publică şi de interes naţional deosebit, mandatarea unor entităţi publice să aducă la îndeplinire unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, modificarea unor acte normative privitoare la exproprieri şi autorizaţii de construcţie.

În urmă cu peste o lună, premierul Victor Ponta anunţa că negocierile pentru investiţia Roşia Montană vor fi finalizate până la începutul sesiunii parlamentare, în septembrie, iar lucrările vor începe dacă Parlamentul va aproba proiectul de lege pe care Guvernul îl va propune în acest sens.

Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/deputatii-vor-sa-amane-legea-rosia-montana-pana-la-organizarea-unui-referendum-113970


Analyse


2025-03-04 15:16:09

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Amanarea legii Rosia Montana

Entity Sentiment:

  • Rosia Montana: mixed (score: 0 magnitude: 0.8, occurrence: 5)
  • Valeriu Zgonea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Guvernul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Environment

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Deputatii doresc amanarea legii Rosia Montana pana la organizarea unui referendum, iar Valeriu Zgonea sustine ca este important ca parlamentarii sa cunoasca opinia cetatenilor.

Summary: Deputatii intentioneaza sa amane legea privind exploatarea miniera Rosia Montana pana la organizarea unui referendum, pentru a cunoaste opinia cetatenilor. Valeriu Zgonea a trimis o scrisoare presedintelui Basescu, subliniind importanta consultarii publice. Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern si prevede declararea proiectului ca fiind de utilitate publica. Premierul Victor Ponta a anuntat ca negocierile vor fi finalizate pana la inceputul sesiunii parlamentare, iar exploatarea ar putea incepe in noiembrie 2016.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.