Măsuri după incidentul din Parlament. Senatorii, lăsați în plen doar după ce li se verifică identitatea

Conducerea Camerei Deputaţilor a cerut explicaţii de la cei responsabili cu paza, iar preşedintele Valeriu Zgonea consideră că principalul vinovat este deputatul Remus Cernea, cel care i-a invitat în plen pe protestatari.

Documentele arată foarte clar şi noi pe domnul Remus Cernea putem să îl sancţionăm”, a spus Valeriu Zgonea.

„Nu am crezut că un parlamentar în 2013 se poate comporta aşa de josnic (…) Ar trebui ca angajaţii Camerei Deputaţilor să facă plângere penală şi deputatului și celor care i-au bruscat, pentru că functionarul public, care se află în exerciţiu, este obligat să ia deciziile, pentru că altfel îşi pierde pâinea”, a adăugat el.

De partea cealaltă, deputatul Remus Cernea susţine că nu ştia de intenţia celor de la Noua Republică de a protesta în plenul Parlamentului chiar la dicursul premierului.

Responsabilitatea pentru acel act, pe care eu însumi l-am condamnat ulterior, şi eu am fost şocat de ceea ce s-a întâmplat, responsabilitatea le revine celor care l-au comis”, a spus deputatul.

„S-a abuzat de buna mea credinţă”, a adăugat el.

Colegii din Parlament dau vina şi pe lipsa de experienţă a deputatului Remus Cernea.

„Trebuia să fie mai atent, atunci când inviţi pe cineva în Parlament trebuie să fii atent la conduita persoanelor respective”, crede deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu.

„Mi-ar părea rău ca personalul de la Camera Deputaților să fie sancționat”, a adăugat el.

Alţi aleşi nu par să fie de acord nici cu măsurile severe de control.

Întrebat dacă se simte amenințat în vreun fel, deputatul liberal Ionuț Stroe a răspuns: „Nu, doamne fereşte, nu, nu mă simt ameninţat de adversarii politici, dar de manifestările lor mă simt oarecum jignit, cum cred că s-au simţit mulţi.”

Mihail Neamţu, preşedintele Partidului noua Republică i-a aruncat premierului pe pupitru două punguțe cu bani, în timp ce seful Guvernului prezenta Parlamentului scrisoarea de intenţie către FMI.

Mihail Neamţu a spus că arginţii reprezintă preţul trădării lui Victor Ponta pentru Roşia Montană. Imediat după incident cei de la Noua Republică au fost escortaţi din sala de plen de serviciul de pază.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/masuri-dupa-incidentul-din-parlament-senatorii-lasati-in-plen-doar-dupa-ce-li-se-verifica-identitatea-120598


Analyse


2025-03-06 20:50:22

General Sentiment: negative (score: -0.4 magnitude: 3.5)

Subject: Incident in Parlamentul Romaniei

Entity Sentiment:

  • Parlament: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • Remus Cernea: negative (score: -0.6 magnitude: 1.2, occurrence: 4)
  • Valeriu Zgonea: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Noua Republica: negative (score: -0.5 magnitude: 1, occurrence: 2)
  • Mihail Neamtu: negative (score: -0.7 magnitude: 1.1, occurrence: 2)
  • Victor Ponta: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 1)
  • Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • Gheorghe Ialomitianu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Ionut Stroe: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Rosia Montana: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 1)
  • FMI: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Public Safety

KeyPhrases:

  • incident in Parlament
  • masuri de control
  • protestatari in plen

KeyWords:

  • Parlament
  • Remus Cernea
  • Valeriu Zgonea
  • Noua Republica
  • Mihail Neamtu
  • Victor Ponta
  • Rosia Montana

Excerpt: Incident in Parlamentul Romaniei, senatorii sunt verificati la intrare.

Summary: Conducerea Camerei Deputatilor a cerut explicatii dupa un incident in Parlament, unde deputatul Remus Cernea a invitat protestatari in plen. Valeriu Zgonea il considera vinovat pe Cernea, care sustine ca nu stia de intentia protestatarilor. Mihail Neamtu a aruncat pungi cu bani catre premierul Victor Ponta, acuzandu-l de tradare pentru Rosia Montana. Masurile de control asupra senatorilor au fost intensificate.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.