[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-9/9a3eeb61-323e-4aeb-b51c-7dd9a40038a4/index.png?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover”]
Un elev de 15 ani din Pitești a venit la liceu cu o macetă și și-a atacat doi colegi, în urma unui conflict. Unul dintre adolescenți a fost rănit la antebraț și transportat la spital, iar agresorul a fost preluat de polițiști. Incidentul s-a petrecut în incinta Colegiului Tehnologic „Armand Călinescu” din Pitești, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arges.
UPDATE 17.26 Elevul din Pitești care și-a atacat doi colegi cu maceta, reținut
Elevul de 15 ani din Pitești care a venit joi, 22 octombrie, la liceu cu o macetă și și-a atacat doi colegi a fost reținut de polițiști. Acesta este acuzat de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii transmit că minorul de 15 ani a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.
UPDATE 14.00 „Era un coleg liniștit, era introvertit și nu a dat semne de comportament violent sau recalcitrant”
Consilierul școlar al unității de învățământ, Niculina Ungureanu, a declarat jurnaliștilor că elevul implicat în incident nu ar fi manifestat anterior un comportament violent și nu ar fi avut conflicte cunoscute cu alți colegi.
Potrivit informațiilor primite de la profesori și elevi, acesta era considerat un tânăr liniștit și introvertit, care nu ieșise în evidență prin comportamente negative.
„Colegii lui au spus că elevul respectiv nu a avut niciun fel de comportament care să iasă în evidență. Era un coleg liniștit, era introvertit și nu a dat semne de comportament violent sau recalcitrant”, a explicat Niculina Ungureanu.
Consilierul a mai precizat că elevii au fost șocați de cele întâmplate și că, înainte de incident, nu fuseseră semnalate conflicte sau probleme legate de comportamentul acestuia. Potrivit relatărilor, în momentul în care a intrat în clasă, tânărul părea agitat și neliniștit, însă colegii nu au anticipat ce urma să se întâmple.
UPDATE 11.45 Atacatorul provine dintr-o familie bună și nu au existat indicii îniantea agresiunii
Inspectorul școlar general al județului Argeș, Dumitru Tudosoiu, a declarat pentru Digi24 că elevii Colegiului Tehnologic „Armand Călinescu” din Pitești sunt în afara oricărui pericol, catalogând incidentul drept unul foarte grav.
Potrivit acestuia, elevul care și-a atacat colegii nu a dat anterior semne că ar avea probleme de comportament.
„Copilul este dintr-o familie bună, nu a dat niciun semn că ar avea vreo problemă, nu era niciun indiciu. Este practicant de sport în timpul liber. Nimănui nu i-a dat de bănuit nimic”, a precizat Dumitru Tudosoiu.
UPDATE 11.05 Se continuă ancheta penală
Dacă se va stabili că atacatorul are discernământ, se pot lua măsuri, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Române.
„În funcție de expertiza care se va dispune, dacă se va stabili că acesta are discernământ, se pot lua măsuri. Se continuă ancheta penală iar în funcție de aceasta, pot fi dispuse măsuri prin magistrați”, a declarat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliției Române, pentru Digi24.
UPDATE 10.45 Agresorul a intrat in baia băieților și a început să atace
Un elev al Colegiului, care a asistat la atac, a declarat pentru ePitești.ro că agresiunea ar fi izbucnit pe fondul unui conflict mai vechi. Presupusul agresor ar fi fost victima bullyingului.
Potrivit martorului, adolescentul a venit cu o macetă în baia băieților și a încercat să lovească mai mulți elevi. Unul dintre colegi s-a refugiat în spatele martorului, de teamă să nu fie rănit, iar acesta susține că a fost nevoit să îl împingă pe agresor pentru a se apăra.
După ce a fugit din baie, elevul a încercat să găsească profesori cărora să le povestească ce se întâmplase. „Mi-era frică să nu mă ia și pe mine”.
Declarația pe larg: „Atacatorul avea o dispută cu băieții de acolo și cu băiatul care este în ambulanță, pentru că i-ar fi făcut bullying. La un moment dat, l-au agasat și a vrut să-și facă dreptate. A venit și a început să dea cu maceta, dar nu era priceput, pentru că îi scăpa din mână lama și dădea cu coarda. Victima s-a băgat în spatele meu de frică. Eu nu voiam să mă iau fizic la bătaie cu el, dar a vrut să dea și în mine și l-am împins. Eram în baia băieților. Am fugit, aveam adrenalină, și m-am dus să caut profesori. Am dat de profesoarele noastre de chimie și geografie, dar nu înțelegeau ce voiam să le spun, așa că am fugit la domnul de sport. Mi-era frică să nu mă ia și pe mine”.
Elevul rănit a fost transportat la spital
Polițiștii au fost sesizați după ce un elev a suferit răni în urma unui conflict cu un coleg.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Secției 1 Poliție Pitești a reieșit că un minor de 15 ani ar fi intrat în liceul la care învață având asupra sa un obiect tăietor-înțepător.
„În cadrul unei stări conflictuale, ar fi provocat o rană la nivelul unui antebraț unui coleg de clasă și ar fi agresat fizic un altul”, a transmis IPJ Argeș.
Un echipaj medical SMURD a intervenit la fața locului pentru a-i acorda îngrijiri adolescentului rănit. Acesta a suferit o plagă la nivelul antebrațului și a fost transportat la spital.
Incidentul s-ar fi petrecut în apropierea grupurilor sanitare din incinta liceului.
Presupusul agresor se află în custodia polițiștilor. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul și pentru a dispune măsurile legale care se impun.
Un alt atac s-a petrecut zilele trecute, în Bistrița
O profesoară și un elev au fost răniți luni dimineață, 19 octombrie, în urma unui atac cu cuțitul petrecut într-o școală din municipiul Bistrița. Un băiat de 13 ani a atacat două persoane la Școala gimnazială „Ștefan cel Mare”. Atacatorul este acum la Clinica de Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU), Camelia Strungari.
Acesta ar fi publicat pe TikTok un videoclip în care amenința că va trece la fapte. Potrivit publicației locale Bistrițeanul.ro, băiatul ar fi susținut că pregătea atacul de opt luni.
[analyse_source url=”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/atac-cu-maceta-intr-un-liceu-din-pitesti-un-elev-2565693.html”]