Crin Antonescu: Susţin alegerea primarilor şi a şefilor de CJ în două tururi

 

În plus, liderul PNL s-a pronunţat împotriva revenirii la sistemul alegerii indirecte a şefilor de CJ de către consilierii judeţeni şi a pledat pentru introducerea aceluiaşi sistem de vot direct în două tururi de la primari şi în cazul preşedinţilor de CJ.

Preşedintele PNL a spus că este pentru reintroducerea sistemului de alegere în două tururi de scrutin a primarilor, precizând însă că sunt foarte mulţi primari ai PNL în funcţie care “nu îndrăgesc foarte mult ideea asta”.

Antonescu a susţinut că i se pare normal să existe două tururi de scurtin la primari, deoarece în acest sistem s-ar asigura reprezentarea mai bună a voinţei electorale, iar modificarea legii electorale în acest sens nu va însemna favorizarea unui partid sau altul.

Un nou conflict în USL după ce, fără ştirea partenerilor din PSD, liberalii au depus un proiect care prevede revenirea la două tururi pentru alegerea primarilor.

Liberalii susţin că sistemul actual, în care primarii sunt aleşi într-un singur tur de scrutin, avantajează partidul care controlează guvernul.

Potrivit propunerii PNL, nici preşedinţii de consilii judeţene nu vor mai fi aleşi de cetăţeni, ci de către consilieri.

PSD se opune ambelor prevederi şi susţine că orice modificare a legilor electorale trebuie discutată în alianţă. 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/crin-antonescu-sustin-alegerea-primarilor-si-a-sefilor-de-cj-in-doua-tururi-125034


Analyse


2025-03-01 05:30:37

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Alegeri in doua tururi

Entity Sentiment:

  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • USL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

KeyPhrases:

  • alegerea primarilor in doua tururi
  • conflict in USL
  • sistem de vot direct

KeyWords:

  • Crin Antonescu
  • PNL
  • PSD
  • alegeri
  • primari
  • consilii judetene

Excerpt: Crin Antonescu sustine alegerea primarilor si a sefilor de CJ in doua tururi, propunere care a generat un conflict in USL.

Summary: Crin Antonescu sustine alegerea primarilor si a sefilor de consilii judetene in doua tururi de scrutin, in locul sistemului actual de alegere intr-un singur tur. Aceasta propunere a generat un conflict in cadrul USL, deoarece liberalii au depus proiectul fara a informa partenerii din PSD. PNL considera ca sistemul actual avantajeaza partidul care controleaza guvernul, in timp ce PSD se opune modificarilor fara discutii in alianta.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.