De la 50.000 la peste 1 milion de dolari pe zi pentru un petrolier: tensiunile din Strâmtoarea Ormuz împing

Cu o cerere crescută de super-petroliere şi o flotă globală limitată, preţurile cresc vertiginos, afectând în mod direct pieţele energetice şi lanţurile globale de aprovizionare, notează Les Echos.

Tensiunile de pe pieţele energetice sunt departe de a fi dispărut. Imediat ce pare a fi găsită o soluţie pentru o problemă, imediat apare o alta: mai întâi, o penurie de motorină sau de combustibil pentru avioane, iar acum o teamă profundă legată de o posibilă penurie de petroliere. Întrucât petrolul trebuie să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, este evident că sunt necesare nave pentru a-l transporta către destinaţiile finale.

Din cauza deficitului de nave disponibile, costul închirierii unui superpetrolier pentru transportul ţiţeiului din Golful Persic în Asia, o rută de referinţă esenţială, a crescut de douăsprezece ori în doar câteva luni, ajungând la suma ameţitoare de 1,4 milioane de dolari pe zi, faţă de costuri anterioare de 50.000-100.000 de dolari pe zi. Acest lucru se traduce într-o cheltuială suplimentară de transport de 20, până la 30 de dolari pe baril, în condiţiile în care, înainte de războiul din Iran, costul era de doar aproximativ 2 dolari pe baril.

Creşterea preţurilor este genera­li­zată, deşi puţin mai redusă pe alte rute. Între golful Mexicului şi Asia, preţul este de 340.000 de dolari pe zi, de 5 ori mai mult decât în urmă cu un an.

Între Africa de Vest şi China, tarifele au urcat la 486.000 de dolari pe zi.

„Am început acest conflict cu o criză de ţiţei.”

„Aceasta s-a transformat într-o criză de produse rafinate, iar astăzi ne îndreptăm către o criză a transportului maritim”, a rezumat situaţia şeful traderului de petrol Vittol, Russell Hardy.

Preşul de peste 1 milion de dolari reflectă în primul rând riscul crescut legat de ieşirea din strâmtoare, din moment ce se navighează noaptea, făr lumină, cu semnalul GPS oprit. Căpitanii acestor nave primesc un fel de „salariu pentru frică”, remuneraţia acestora trecând de 100.000 de dolari pe lună, faţă de 15.000 de dolari anterior.

Însă există şi alte motive pentru această creştere puternică a preţurilor. Raportul dintre cerere şi oferta de soluţii logistice este profund dezechilibrat, ceea ce împinge preţurile tot mai sus.

Nevoia de super-petroliere a crescut brusc din cauza războiului din Iran, reducând disponibilitatea navelor de tip VLCC. Oferta de nave este de asemenea limitată, flota mondială ridicându-se la puţin peste 900 de petroliere, şi nu poate fi adaptată imediat. Aceasta este de altfel controlată de doar câţiva jucători.

Situaţia nu ar trebui să persiste la nesfârşit, din moment ce armatorii n-au comandat niciodată mai multe nave VLCC în ultimii 50 de ani. Când primele livrări vor fi făcute către 2028 şi 2029, preţurile vor scădea puternic. Însă şocul rămâne uriaş, iar costurile nu vor reveni la nivelurile de dinaintea crizei, spun observatorii.