Ritmul creşterilor salariale în mediul privat încetineşte. PwC: Companiile estimează un avans de 5,65%

[analyse_image type=”featured” src=”https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/25326/23263801/1/oana-munteanu.jpghttps://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/25326/23263801/1/oana-munteanu.jpg”]

Companiile private din România estimează o creştere medie de 5,65% a salariilor de bază în 2027, după un avans de 6,67% în 2026 şi de 7,47% în 2025, potrivit studiului PwC PayWell 2026. Datele indică astfel o continuare a încetinirii ritmului de creştere a salariilor.

Încetinirea ritmului de creştere a salariilor vine într-un context economic mai dificil. PIB-ul României a scăzut cu 0,7% în primul semestru din 2026 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în trimestrul al doilea economia a stagnat comparativ cu primele trei luni ale anului. În acelaşi timp, rata medie a inflaţiei din ultimele 12 luni se menţine la 9,5%, peste ritmul de creştere a salariilor de bază din acest an.

„Încetinirea creşterilor salariale nu înseamnă că presiunile de pe piaţa muncii au dispărut, ci că ele îşi schimbă natura. Ritmul evoluţiilor salariale din ultimii ani nu este susţinut de creşterea productivităţii. România devine tot mai puţin competitivă din punct de vedere costuri ale forţei de muncă”, spune Oana Munteanu, Director, Workforce Leader, PwC România.

Te-ar putea interesa și:

Diferenţele dintre sectoare rămân importante. În 2026, cele mai mari creşteri ale salariului mediu de bază au fost înregistrate în serviciile externalizate şi centrele de servicii, de 8,19%, urmate de sectorul bancar, cu 6,82%. La polul opus, tehnologia a avut cea mai mică majorare, de 2,88%, deşi rămâne sectorul cu cel mai mare salariu mediu brut din studiu, de 21.744 de lei.

Pentru 2027, companiile din tehnologie estimează o creştere salarială de 6,56%, iar cele din retail de 6,40%.

 

La nivelul funcţiilor din companii, cele mai mari creşteri salariale din 2026 au fost raportate în IT, de 10,66%, juridic, de 9,47%, şi planificare strategică, de 9,20%.

Diferenţele regionale rămân, la rândul lor, semnificative. Bucureşti-Ilfov are cel mai mare salariu mediu brut din eşantion, de 17.239 de lei, nivel aproape dublu faţă de Muntenia, cu circa 80% peste Moldova şi cu 52% peste Banat şi Transilvania. Decalajele sunt mai mari în cazul poziţiilor de management, pe fondul concentrării acestor roluri în Capitală.

Studiul mai arată că angajaţii evaluaţi ca având performanţe ridicate câştigă cu 18%-27% mai mult decât colegii lor, iar cele mai mari salarii se regăsesc în rândul angajaţilor cu vârste între 26 şi 43 de ani.

În ceea ce priveşte diferenţele salariale dintre femei şi bărbaţi, acestea continuă să se reducă, dar rămân mai pronunţate în zona salariilor mari, unde decalajul este de 11,9%. În cazul salariilor medii, diferenţa este de 4,7% în favoarea bărbaţilor. Cele mai mari decalaje se menţin în sectorul bancar şi în tehnologie.

La capitolul beneficii, zilele libere suplimentare sunt oferite de 81% dintre companiile participante, iar tichetele de masă de 78%. Studiul se bazează pe date furnizate de peste 140 de companii din şapte sectoare de activitate şi acoperă peste 198.000 de angajaţi şi mai mult de 1.400 de poziţii.

 

[analyse_source url=”https://www.zf.ro/profesii/ritmul-cresterilor-salariale-in-mediul-privat-incetineste-pwc-companiile-estimeaza-un-avans-de-5-65-in-2027-dupa-6-67-in-2026-23263801″]


Analyse


2026-10-23 18:03:59

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.