Cum otrăvește încălzirea globală apa de la robinet: cazul orașului norvegian Longyearbyen

Locuitorilor unui oraș îndepărtat din Norvegia, situat într-una dintre zonele cu cea mai rapidă încălzire din lume, li s-a spus că nu mai trebuie să bea apă de la robinet din cauza contaminării cu metale grele, pe care oamenii de știință au asociat-o cu dezghețarea permafrostului, scrie The Guardian.

Longyearbyen, situat în arhipelagul Svalbard, își asigură principala sursă de apă potabilă dintr-un lac de acumulare cu o lungime de 2,5 km, numit Isdammen, sau „iaz de gheață”. Temperaturile mai ridicate, ca urmare a crizei climatice, au topit permafrostul, ceea ce a dus la expunerea rocii de bază, care eliberează metale în lac.

Longyearbyen, situat la cirxca 1.300 de kilometri de Polul Nord, se încălzește de cinci până la șapte ori mai repede decât media mondială, temperaturile de toamnă crescând cu până la 4°C pe deceniu.

Cercetătorii afirmă că contaminarea cu metale grele a rețelei de alimentare cu apă este probabil legată de doi factori: dezghețarea permafrostului – solul dur ca piatra care rămâne înghețat tot anul, cu excepția așa-numitului „strat activ” care se dezgheață vara – și geologia fostului oraș minier.

„Combinația dintre permafrostul care se dezgheță și roca de bază din șist, care conține un mineral numit pirită, sau «aurul prostului», provoacă contaminarea rezervelor de apă”, a declarat Marjolaine Verret, expertă în permafrost și profesoară asociată de geologie arctică la Centrul Universitar din Svalbard.

Ea a explicat că, atunci când pirita a intrat în contact cu apa și oxigenul, s-a oxidat și a generat aciditate. „Acidul produs poate acum să elucieze metale grele din aceste roci în cursurile de apă. Problema cu care ne confruntăm aici, în Longyearbyen, este manganul, dar și alți contaminanți se pot «scurge» din roci.”

Municipalitatea și-a alertat pentru prima dată cei 2.600 de locuitori după ce, în septembrie anul trecut, s-a constatat că nivelurile de mangan din rețeaua de alimentare cu apă erau de 25 de ori mai mari decât cele 50 de micrograme pe litru recomandate de Institutul Norvegian de Sănătate Publică. Primarul din Longyearbyen, Terje Aunevik, a declarat că, deși calitatea apei potabile nu a fost niciodată bună din cauza sedimentelor, nivelurile de mangan „au explodat”.

Expunerea prelungită la niveluri ridicate de mangan poate provoca probleme neurologice, în special la copii și sugari.

Au fost luate măsuri temporare de urgență, inclusiv instalarea unui rezervor central cu apă purificată gratuită, filtrată de fabrica locală de bere, pentru ca locuitorii să-și poată umple recipientele la supermarketul local, și a fost demarată o anchetă.

De atunci, nivelurile de mangan au scăzut, dar la începutul acestui an s-a constatat că nivelurile de sulfat și nichel depășeau limitele recomandate pentru apa potabilă. Drept urmare, interdicția rămâne în vigoare.

Aunevik a afirmat că, deși nivelurile de mangan „nu erau periculoase”, trebuiau respectate liniile directoare ale guvernului. El a recunoscut că criza apei potabile a stârnit multă „agitație”, unii locuitori fiind nemulțumiți de neplăcerile cauzate.

Primarul, care a dispus o anchetă privind calitatea apei, a afirmat că ar putea fi necesară o „rețea de alimentare cu apă complet nouă”. Soluțiile potențiale luate în considerare erau instalarea unui sistem de filtrare la Isdammen și amenajarea unei stații de desalinizare ca soluție de rezervă, sau invers. Oricare dintre aceste variante era „extrem de costisitoare” și, din cauza temperaturilor extreme din Svalbard, unde temperatura apei este adesea sub zero, ar implica provocări tehnice, a spus Aunevik.

„În Norvegia, unde am considerat întotdeauna ca fiind de la sine înțeles faptul că putem bea apa de la robinet, este dificil să începem să ne gândim că trebuie să ne transportăm apa așa cum facem acum. Alte comunități mici ar trebui să fie precaute și să înceapă să se gândească la ce ar trebui să facă dacă acest lucru se întâmplă cu sursele lor de apă.”

Verret și alți oameni de știință au avertizat că contaminarea surselor de apă din Longyearbyen ar putea fi un semn al ceea ce urmează să se întâmple în comunitățile arctice.

„Aceste elemente [roca de bază bogată în pirită și metale grele] și dezghețarea permafrostului sunt prezente și în alte părți ale Arcticii, așa că acesta ar putea fi un prim exemplu al modului în care schimbările climatice pot afecta apa dulce, de exemplu în nordul Canadei și în Alaska”, a spus Verret.

Editor : B.E.