[analyse_image type=”featured” src=”https://sansanews.ro/wp-content/uploads/2026/10/alexandru-stoica.jpghttps://sansanews.ro/wp-content/uploads/2026/10/alexandru-stoica.jpg”]
Comisiile parlamentare de specialitate l-au audiat astăzi pe buzoianul
Alexandru Stoica, propus pentru funcția de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor
Publice și Administrației. În urma audierilor, Stoica a obținut aviz favorabil
cu unanimitate de voturi.
Secretar de stat în cadrul aceluiași minister, buzoianul Alexandru
Stoica ar urma să preia portofoliul Dezvoltării într-un moment critic pentru
autoritățile locale, care se confruntă cu blocaje financiare și întârzieri la
plata lucrărilor de investiții. El spune că experiența acumulată la nivelul
ministerului constituie un avantaj major pentru preluarea rapidă a mandatului
și a transmis un mesaj de deschidere către toți edilii din țară:
„După ani de experiență la minister, sunt pregătit să îmi asum o nouă responsabilitate și să pun această experiență în slujba administrației publice din România. Prioritățile mele sunt clare: reforma administrativă, finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR și simplificarea procedurilor care îngreunează activitatea administrațiilor locale. Avem nevoie de reguli clare, de investiții duse până la capăt și de soluții pentru problemele cu care se confruntă primarii și comunitățile pe care le reprezintă. Vreau să transmit un mesaj tuturor primarilor, indiferent de culoarea politică: ușa mea va fi deschisă. Cunosc dificultățile din administrația locală și știu cât de important este ca Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să fie un partener real pentru fiecare comunitate”, a transmis Alexandru Stoica.
El a pus punctul pe i în privința
situației financiare cu care se confruntă primăriile, anunțând un audit imediat
după preluarea mandatului. Potrivit acestuia, platforma de investiții a
ministerului a fost închisă pe 11 septembrie, împiedicând numeroase firme să
își încarce facturile, ceea ce a dus la lipsa unui inventar clar al datoriilor.
„Administrațiile locale trec printr-o perioadă dificilă. Au nevoie să știe când vor fi plătite lucrările executate și pe ce fonduri se pot baza pentru cele care urmează. Acestea sunt primele probleme pe care le voi aborda. Voi dispune imediat un audit în minister și în instituțiile din subordine. Vom verifica obligațiile de plată, stadiul investițiilor și cauzele întârzierilor. Rezultatele vor fi publice și vor sta la baza deciziilor de finanțare.”
De asemenea, el a garantat continuitatea marilor programe naționale de
investiții:
„Vom continua cele peste 800 de obiective deja contractate prin Compania Națională de Investiții, inclusiv școli și centre medicale, cu păstrarea bugetelor aprobate. Totodată, vom moderniza peste 1.000 de kilometri de drumuri județene neasfaltate, astfel încât mai multe localități să aibă acces mai ușor la servicii și la locurile de muncă din zonele învecinate. Aceste investiții trebuie să continue prin programele naționale, neapărat cele pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, «Anghel Saligny» și, bineînțeles, PNDL, care trebuie închis.”
Unul dintre
punctele centrale ale audierii din comisiile Parlamentului a vizat comasarea
voluntară a unităților administrativ-teritoriale mici. Alexandru Stoica a
explicat că inițiativa a venit chiar de la primarii din comunitățile mici,
conștienți de lipsa resurselor bugetare.
”Și primarii din localități mici și-au dat seama de contextul actual din punct de vedere financiar, că nu mai pot exista investiții. Practic, la un moment dat, se vor bloca lucrurile, încât nu vor mai putea primi finanțare pentru anumite servicii, precum canalizare, drumuri și așa mai departe. De aceea nu vreau să-i uităm. Vreau să-i conving să poată beneficia în continuare de aceste servicii publice de calitate și să nu-i lăsăm pe cetățenii din acele zone în urmă.”
Proiectul prevede facilități speciale și finanțare prioritară pentru
cele 429 de UAT-uri cu mai puțin de 1.500 de locuitori care aleg comasarea sau
asocierea:
„Prin «START Reforma Administrativă», vom crea cadrul legislativ pentru asocierea și comasarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale. Vom susține și primăriile mici care aleg să folosească împreună specialiști și servicii, pentru a putea pregăti proiecte de investiții și pentru a rezolva mai repede cererile oamenilor. Pentru comunitățile care decid, în mod democratic, să se unească administrativ, programul prevede, pentru o perioadă determinată, sprijin suplimentar pentru investiții, precum și menținerea punctelor locale de servicii. Cele 429 de unități administrativ-teritoriale cu până la 1.500 de locuitori vor avea prioritate la finanțare dacă aleg comasarea voluntară”, a explicat Stoica.
Votul din comisii este consultativ. Testul suprem al miniștrilor nominalizați îl reprezintă votul din plenul Parlamentului. În cazul unui vot favorabil, Alexandru Stoica va discuta acest calendar de măsuri și corelarea lor cu bugetul de stat împreună cu premierul desemnat Luca Niculescu și colegii din viitorul Guvern.

[analyse_source url=”https://sansanews.ro/buzoianul-alexandru-stoica-aviz-favorabil-in-parlament-pentru-ministerul-dezvoltarii-prioritatile-mandatului-audit-imediat-comasarea-voluntara-a-comunelor-mici-si-plata-facturilor-pentru-primarii/”]