Prima înţelegere la nivel naţional a fost semnată în 1995, la Snagov.Era o declaraţie prin care clasa politică spunea că existau premise ca, în anul 2000, România să fie pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană. Optimismul celor care şi-au pus semnătura pe declaraţie nu a fost justificat. România a primit invitaţia abia în 2004.
O altă declaraţie a fost făcută în 2001, tot la Snagov, şi se referea la aderarea la NATO. A fost semnată de liderii partidelor politice, reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor şi ai societăţii civile, care se angajau să susţină demersurile de integrare în NATO.
Declaraţia a fost însă mai mult un document formal decât un angajament, întrucât decizia neoficială a invitării României de a adera la NATO era deja luată şi s-a materializat un an mai târziu.
Primul pact naţional propriu-zis a fost încheiat în 2008 şi se referea la educaţie. A fost semnat de toţi liderii politici importanţi, care se angajau la modernizarea şi la finanţarea consistentă a învăţământului. Promisiunea de alocare a 6% din PIB educaţiei nu a fost respectată nici până astăzi, bugetul alocat fiind de cel mult 3,22% din PIB.
Au existat, de asemenea, propuneri pentru un pact naţional pentru politici sociale şi unul pentru intrarea în spaţiul Schengen. Iniţiate de preşedintele Traian Băsescu. Niciuna din aceste sugestii nu s-a materializat, neîntrunind acordul tuturor partidelor parlamentare.
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/istoria-esecurilor-pactelor-nationale-acordurile-semnate-de-clasa-politica-nu-au-avut-acoperire-in-realitate-129302