[analyse_image type=”featured” src=”https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTA4dHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMjYl/MkYwNyUyRjI1JTJGMjg2NzMzNl8yODY3/MzM2Xzc1NjM0MjI4NV8xODUwMTQ2MTAy/OTA5NTIzXzg1NTU0MDU1MjI5NDg0NTQ5/ODBfbi5wbmcmdz0xMjAwJmg9NjMwJnpj/PTEmaGFzaD04ODRmYmRkMzQ4NmE2ZThiZmM1YzU1NTQzZDJkYmExOQ==.thumb.jpg”]
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunţat, sâmbătă seară, că două drone aeriene au fost angajate şi doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre.
Dronele erau din familia Geran
ACTUALIZARE 21:19 Ţintele neutralizate sâmbătă în spaţiul aerian naţional erau drone de atac din familia Geran, cu propulsie cu reacţie, a informat Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
„Sâmbătă, 17 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat un grup de ţinte aeriene care evoluau la aproximativ 120 de kilometri est de Insula Şerpilor, pe direcţia sud-vest. Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Borcea, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, au decolat la ora 17:43 şi au doborât două ţinte aeriene deasupra apelor teritoriale ale României, în spaţiul aerian naţional”, se arată într-o informare postată pe site-ul ministerului.
Conform sursei citate, ţintele neutralizate erau drone de atac din familia Geran, cu propulsie cu reacţie.
„Prima a fost doborâtă la ora 18:01, la sud-est de Sulina, după ce a evoluat timp de două minute în spaţiul aerian naţional, iar cea de-a doua, la ora 18:05, la est de Sulina, după o evoluţie de cinci minute în spaţiul aerian naţional”, menţionează MApN.
În ultima săptămână, anterior incidentului de sâmbătă, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, în opt situaţii distincte, ţinte aeriene care evoluau în spaţiul aerian ucrainean, în proximitatea frontierei cu România, iar în patru dintre aceste situaţii, aparate de zbor fără pilot au pătruns pentru scurt timp în spaţiul aerian naţional, reaminteşte Ministerul Apărării.
“Tot în această perioadă, mai multe nave comerciale au fost lovite de drone în Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României. Ministerul Apărării Naţionale îşi adaptează permanent procedurile şi măsurile de răspuns pentru apărarea spaţiului aerian naţional şi a mării teritoriale”, se mai precizează în informarea MApN.
ȘTIREA INIȚIALĂ „Două drone aeriene angajate şi doborâte acum câteva minute de piloţii militari români deasupra Mării Negre. (…) Felicitări, colegi! Nimic din ce s-a muncit până acum nu e în zadar!”, a transmis ministrul Miruță.
Ce spune MApN
„Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, au decolat sâmbătă, 17 octombrie, de pe Baza 86 Aeriană Borcea, la ora 17:43, după ce sistemele de supraveghere radar au detectat un grup de ţinte aeriene care evoluau la aproximativ 120 de kilometri est de Insula Şerpilor, pe direcţia sud-vest”, au anunţat, sâmbătă seară, reprezentanţii MApN.
Ambele ţinte aeriene au fost identificate ca fiind drone şi au fost doborâte deasupra apelor teritoriale ale României.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : Sebastian Eduard
[analyse_source url=”https://www.digi24.ro/stiri/doua-drone-aeriene-angajate-si-doborate-de-pilotii-militari-romani-deasupra-marii-negre-declaratia-ministrului-apararii-3996935″]