Protecția Copilului, parteneriat pentru sprijinul victimelor violenței domestice

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2023/10/violenta-scaled.jpg”]

La ședința ordinară arondată lunii septembrie, președintele Consiliului Județean, Marcel Ciolacu, a promovat un proiect de hotărâre prin care solicita aprobarea ca instituția Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului să participe, în calitate de partener, în cadrul Proiectului „VENUS II – AEQUILIBRIUM – Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice”, aplicant fiind Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES).

Prin acordul consilierilor, instituția Consiliului Județean va asigura prin bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău o cofinanţare de 2% din valoarea finaţării nerambursabile alocate prin proiect partenerului, de 2.558.270,44 lei, respectiv suma de 51.165,41 lei, precum şi sumele necesare continuării activităţilor pe perioada de sustenabilitate, după implementarea proiectului, prin bugetele anuale ale instituţiei judeţene-partener.

Conform documentelor oficiale, finanțarea atrasă prin Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura înființarea de „Centre multifuncționale pentru protejarea și reintegrarea socială a victimelor violenței domestice” și se prevede posibilitatea accesării unor resurse suplimentare financiare, logistice şi de know how pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, din postura de partener în respectivul proiect.

De asemenea, președintele Consiliului Județean a informat plenul consilierilor asupra faptului că proiectul de hotărâre a fost iniţiat în „procesul exercitării competenţelor şi atribuţiilor consiliului judeţean cu privire la organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea serviciilor sociale şi asimilate acestora pentru beneficiarii specifici din judeţul Buzău. De asemenea, consiliul judeţean îşi adaptează permanent iniţiativele şi acţiunile cu dinamica fenomenelor sociale manifeste în aria teritorială a judeţului. Un fenomen cu dinamică negativă constantă, în sensul creşterii şi agravării cazurilor, este cel al manifestării violenţei domestice, fapt regăsit în mai multe unităţi administrativ-teritoriale, de ranguri diferite, inclusiv la nivel naţional. Aceasta este una dintre cauzele care au impus permanent ameliorarea şi adaptarea legislaţiei primare care guvernează domeniul violenţei domestice şi domeniile conexe şi subsecvente acestuia”.

Proiectul iniţiat de ANES constituie o oportunitate şi o resursă pentru dezvoltarea serviciilor furnizate victimelor violenţei domestice – copii şi adulţi – de către furnizorul public judeţean de servcii sociale, atât sub aspect logistic, cât şi financiar. Totodată, programul european vizează consolidarea capacităţii şi operativităţii de răspuns a instituţiilor abilitate normativ cu protejarea persoanelor ajunse victime ale violenţei domestice, precum şi cu reabilitarea socială a acestora, în toate componentele traiului cotidian.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/protectia-copilului-parteneriat-pentru-sprijinul-victimelor-violentei-domestice/”]


Analyse


2026-10-15 11:19:22

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.