[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/10/foto-trans-gaz.jpg-scaled.webp”]
Deputatul social democrat Romeo Lungu, președintele PSD Buzău, a postat pe pagina personală de socializare informații de maximă importanță în ceea ce privește crearea unei oportunități, la îndemâna a cel puțin șase dintre unitățile administrativ-teritoriale (UAT) buzoiene de a lua în calcul, pentru viitorul apropiat, modalități pentru identificarea și atragerea de finanțări care să faciliteze implementarea unor investiții locale pentru aducțiuni de gaze naturale și, bineînțeles, amenajarea de rețele pentru distribuția gazelor către gospodăriile cetățenilor.
„Astăzi, la invitația Transgaz, am participat la o întâlnire în cadrul căreia am discutat despre extinderea rețelei de transport al gazelor naturale în județele Prahova și Buzău. Este vorba despre un proiect important, care prevede construirea unei conducte de aproximativ 52,5 kilometri, pe traseul Valea Călugărească – Mizil – Vernești. Pentru județul Buzău investiția vizează localitățile Săhăteni, Movila Banului, Breaza, Năeni, Pietroasele și Ulmeni”, spune deputatul Lungu în preambulul comunicării.
Reprezentanții Trans Gaz au prezentat un proiect asumat, în care ar putea fi create condițiile pentru alimentarea cu gaze naturale a aproximativ 7.400 de gospodării, 60 de instituții publice și 336 agenți economici din județul Buzău. La acestea se adaugă peste 18.000 de gospodării din Prahova. Cât despre etapele tehnice pe care constructorul va trebui să le parcurgă, se arată că studiul tehnico-economic este în elaborare și ar urma să fie finalizat în noiembrie 2026. Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic sunt programate pentru 2027, iar execuția/începerea lucrărilor este estimată pentru anul 2028.

La întâlnire au participat și primarii celor șase comune care ar putea deveni beneficiare directe ale noii investiții anunțate de Trans Gaz România, fiind vorba despre Movila Banului – Romică Moise, Săhăteni – Marius Alexandru, Breaza – Adrian Drugă, Năeni – Marius Zecheru, Pietroasele – Ionel Bănică și Ulmeni – Andrei Oprina. Cei șase șefi de administrații publice au convenit asupra unei idei comune privind folosirea oportunității de a face parte din proiectul major ce urmează să fie dezvoltat de Trans Gaz România. Asta înseamnă că fiecare unitate administrativ-teritorială beneficiară va trebui să identifice sursele de finanțare necesare pentru realizarea rețelelor locale de distribuție și racordarea gospodăriilor. O primă etapă spre identificarea finanțărilor, inclusiv cele puse la dispoziție prin diverse programe europene, ar fi asocierea celor șase UAT pentru ca, într-o colaborare cu instituția Consiliului Județean, să crească șansele unor viitoare subvenții.
„Alături de Consiliul Județean Buzău, vom oferi tot sprijinul primăriilor acestor localități pentru identificarea soluțiilor de finanțare și parcurgerea etapelor necesare, astfel încât oamenii să poată beneficia cât mai repede de rețelele de gaze funcționale. Suntem încă în etapa de pregătire, dar este important ca acest proiect să avanseze și termenele asumate să fie respectate. Voi urmări îndeaproape evoluția investiției și voi susține demersurile necesare pentru realizarea ei. Accesul la gaze naturale înseamnă condiții de trai mai bune pentru familii, posibilități de dezvoltare pentru localități și oportunități pentru mediul economic. Buzăul are nevoie de astfel de investiții, iar ele trebuie transformate din planuri în lucrări concrete”, a mai spus Romeo Lungu, președintele PSD Buzău.
Preambulul întâlnirii din 13 octombrie, cu reprezentanții Trans Gaz România, s-a consumat la sediul Conciliului Județean Buzău, în data de 23 septembrie, când Marcel Ciolacu, președintele instituției amintite, s-a întâlnit cu omologul său din județul Prahova, Virgil Daniel Nanu. În ansamblu, au fost discuții privind oportunități de colaborare pentru alimentarea cu apă potabilă a localităților prahovene de la granița cu Buzăul, care au dificultăți în asigurarea acestei resurse, dar și despre strategia de alimentare cu apă a județului nostru prin captarea din lacul Siriu. De asemenea, a fost analizată și ideea unui Instrument Teritorial de Investiții (ITI) comun cu Prahova și cu Vrancea pentru valorificarea potențialului viti-vinicol din zona Dealul Mare și sprijinirea producătorilor locali. Nu în ultimul rând, au fost discuții privind folosirea oportunităților oferite de proiectul anunțat de Trans Gaz România. „Ne pregătim din timp pentru următorul exercițiu financiar pus la dispoziție de Comisia Europeană cu inițiative solide, gata de finanțare”, spunea la acea vreme Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean Buzău.


[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/sase-comune-buzoiene-ar-putea-implementa-investitii-locale-pe-aductiuni-de-gaze-naturale/”]
