Accidentele cu biciclete din ce în ce mai dese  

[analyse_image type=”featured” src=”https://img.svnews.ro/foto/2025/07/01/478073/6694330d7ec5d80630d829e3a.jpg”]

Accidentele cu biciclete din ce în ce mai dese

În data de 12 octombrie în jurul orelor 21.00 un băiat în vârstă de 12 ani, din Mănăstirea Humorului, a condus bicicleta pe str. Prundului și la un moment-dat s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă a drumului, accidentându-se. Ulterior producerii evenimentului băiatul a mers spre casă, apoi, însoțit de mama sa s-a prezentat la Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Gura Humorului, unde, după consultul medicului de gardă i s-a stabilit diagnosticul „contuzionat prin cădere de pe bicicletă, escoriație lombară”. Minorul a fost transferat la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava pentru investigații medicale suplimentare. Cercetările vor fi continuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Gura Humorului.

Luni la ora 22.16, organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au fost sesizate prin intermediul 112 cu privire la faptul că o persoană a căzut de pe o bicicletă și a suferit leziuni la nivelul capului și a membrului superior stâng. Cu ocazia deplasării la fața locului, s-a constatat faptul că o minoră în vârstă de 12 ani din comuna Horodnic de Sus, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe strada Gen. Iacob Zadik, a lovit cu roata față bordura de la marginea părții carosabile și a căzut, suferind leziuni la nivelul capului și a membrului superior stâng. Minora a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticată cu ”suspiciune fractură membru superior stâng și escoriație la nivelul capului” – rănită ușor. S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

VN:F [1.9.22_1171]
se actualizează…
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

[analyse_source url=”https://www.svnews.ro/accidentele-cu-biciclete-din-ce-in-ce-mai-dese/566789/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.