[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/10/parc-1.jpg”]
Facebook Parcul Natural Putna Vrancea:
Observatorul Mobil pentru Educație și Conștientizare pentru Natură continuă să ajungă în comunitățile din Vrancea! În cadrul proiectului „Parcul Putna Vrancea un Parc Sălbatic și Accesibil pentru Viitor”, Observatorul Mobil aduce natura mai aproape de oameni, prin imagini, tehnologie și experiențe interactive care facilitează descoperirea biodiversității din Parcul Natural Putna Vrancea.
Ne-am întâlnit cu beneficiarii Centrului de Zi Dumbrăveni, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru o experiență dedicată naturii și importanței protejării mediului. În zilele următoare, Observatorul Mobil va ajunge și la: Centrul de Zi Câmpineanca, Centrul de Zi Panciu, Centrul de Zi Odobești, Centrul de Zi Măicănești, Căminul pentru Persoane Vârstnice „O Nouă Șansă” Mărășești, Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Odobești.
Prin aceste întâlniri, ne dorim să oferim cât mai multor persoane ocazia de a descoperi natura într-un mod accesibil și interactiv, indiferent de vârstă sau de posibilitatea de a ajunge direct în mijlocul ei.
„Parcul Putna Vrancea un Parc Sălbatic și Accesibil pentru Viitor” este finanțat de Fundația OMV Petrom, prin programul „Verde pentru viitor” ediția 2.0, dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și Propark-Fundatia pentru Arii Protejate.
Proiectul este implementat de ACDB, în parteneriat cu Parcul Natural Putna Vrancea, România Sălbatică și Descoperă Eco-România.
[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/10/15/observatorul-mobil-aduce-natura-mai-aproape-de-oameni-in-centrele-de-zi-si-caminele-din-vrancea/”]