Ce au găsit inspectorii de muncă pe șantierul Aquaparkului

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/10/aquapark-scaled.webp”]

Inspectorii de muncă au revenit pe șantierul de la Aquapark pentru al doilea an consecutiv, într-o campanie tematică demarată la nivel național.

Scopul acțiunii de control a fost verificarea respectării măsurilor dispuse spre remediere la controlul anterior, dar și verificarea respectării legislației privind măsurile de securitate în muncă și, nu în ultimul rând, folosirea de către angajatori a persoanelor fără forme legale, fenomen cunoscut ca muncă la negru.

Solicitat de OPINIA, inspectorul-șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Bogdan Chitacu, a spus că, pe domeniul securității în muncă, cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nefolosirea echipamentului adecvat la locul de muncă pe un șantier de construcții. Totodată, au fost identificate cel puțin șase cazuri în care erau folosite persoane fără contract de muncă, cu mențiunea că datele încă nu sunt finalizate.

Reprezentanții ITM Buzău au identificat pe șantierul de la Aquapark Buzău, în calitate de subcontractori, firme din Buzău, dar și din Arad, Galați sau Tulcea, majoritatea folosind cel puțin câte o persoană fără forme legale de muncă.

În ceea ce privește sancțiunile și amenzile aplicate în cazul persoanelor fără contract de muncă, amenda cea mai mică ce va intra în sarcina angajatorului, va fi de 40.000 de lei, adică 400 de milioane de lei vechi, la care vor fi adăugate sancțiunile pecuniare pentru neregulile descoperite pe securitatea în muncă.

Reamintim că șantierul Aquaparkului a fost luat cu asalt, luni dimineață, de inspectorii de muncă însoțiți de jandarmi, aduși la fața locului pentru a preîntâmpina fuga de la fața locului a eventualilor muncitori fără forme legale. În urmă cu doi ani, în septembrie 2024, un control similar derulat în zona Stâlpu pe unul dintre șantierele Autostrăzii Moldovei, s-a lăsat cu fuga unui grup important dintre cei 190 de muncitori descoperiți fără forme legale; fugarii au fost prinși pe câmp de jandarmii care îi însoțeau pe inspectorii ITM.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/ce-au-descoperit-inspectorii-de-munca-pe-santierul-aquaparkului/”]


Analyse


2026-10-14 12:10:31

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.