Lucian Isar: Vizita lui Ponta în SUA, acceptată la insistențele a cinci instituții: DNA, ANI, SRI, SIE și armata

Fost ministru pentru mediul de afaceri în Guvernul Ponta I, Lucian Isar consideră că Statele Unite au acceptat vizita lui Victor Ponta la insistențele a cinci instituții „credibile pentru partea americană” – DNA, ANI, SRI, SIE și armata – care au cerut Washingtonului ca premierului să-i fie transmis un mesaj în mod direct, față în față.

 „Vizita a fost un efort al domnului Ponta în Statele Unite, a fost un efort colectiv. SUA au acceptat această vizită pentru că cele cinci instituții credibile pentru partea americană și care nu au jucat stânga-dreapta, după cum bătea vântul, au spus: primiți-l, transmiteți-i un mesaj unul la unul, pentru că nu ne crede”, a afirmat Lucian Isar. „Cele cinci (instituții), fără să dau o ordine, au fost așa: DNA, ANI, SRI, SIE și armata”, a precizat fostul ministru.

„S-a dus. A fost primit, a fost făcută o poză și s-a transmis un mesaj. Ce am primit noi în țară nu a fost conținutul – decât partea subtil inserată cu justiția -, a fost partea media, cu show, cu meci de baschet, cu vai, ce frumos l-au primit investitorii și ‘am adus un miliard de dolari de la Banca Mondială’ – apropo, miliard de dolari care a fost semnat anul trecut și care a fost negociat de premierul Boc”, a detaliat Lucian Isar.

Comentând pe marginea telefonului pe care vicepreședintele american Joe Biden i l-a dat președintelui Traian Băsescu, Lucian Isar a spus că „acest telefon, care a fost inițiat de partea americană, tocmai confirmă această poziționare în care cele cinci entități au elemente prin care noi suntem credibili în fața părții americane (…), este partea de relaționare armată-teatre de război și entitățile care nu și-au schimbat poziția de-a lungul timpulu”, a explicat Lucian Isar.

„Pentru că partenerii americani nu sunt atât de copii sau de ingenui ca să ne imaginăm că îi păcplim. Nu e suficient să îi înjuri azi și a doua zi să stai preș ca sa te primească în vizită”, a conchis economistul Lucian Isar.

La rândul său, profesorul Mircea Coșea a atras atenția că gestul vicepreședintelui american nu este întâmplător și are un mesaj clar: „Dacă acest gest venea întâmplător, într-o zi, era interesant. Dacă a venit imediat după vizita dlui Ponta e foarte important și arată clar o anumită orientare pe care SUA o au față de politica din România. (…) Adică Băsescu e încă președintele țării pentru cei din Statele Unite ale Americii, indiferent de cum este privită și cum este cuantificată situația politică după referendum în România”.

Urmăriți discuțiile în materialul video de mai sus.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/lucian-isar-vizita-lui-ponta-in-sua-acceptata-la-insistentele-a-cinci-institutii-dna-ani-sri-sie-si-armata-140498


Analyse


2025-02-28 03:16:11

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Vizita lui Ponta in SUA

Entity Sentiment:

  • Lucian Isar: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Statele Unite: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • DNA: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • ANI: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • SRI: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • SIE: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • armata: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Joe Biden: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Mircea Cosea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Lucian Isar considera ca vizita lui Victor Ponta in SUA a fost acceptata la insistentele a cinci institutii credibile pentru partea americana: DNA, ANI, SRI, SIE si armata. Vizita a fost un efort colectiv pentru a transmite un mesaj direct premierului. Joe Biden a confirmat aceasta pozitionare printr-un telefon catre Traian Basescu.

Summary: Lucian Isar sustine ca vizita lui Victor Ponta in SUA a fost acceptata datorita insistentelor a cinci institutii romanesti considerate credibile de partea americana: DNA, ANI, SRI, SIE si armata. Aceste institutii au dorit ca premierului sa i se transmita un mesaj direct. Vizita a fost prezentata in media ca un succes, desi mesajul principal a fost legat de justitie. Joe Biden a confirmat importanta acestor institutii printr-un telefon catre Traian Basescu, subliniind relatiile strategice dintre Romania si SUA. Mircea Cosea a subliniat ca gestul lui Biden nu este intamplator si reflecta orientarea SUA fata de politica din Romania.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.