[analyse_image type=”featured” src=”https://zdvi.cname.ro/_/cronica-literara-in-ziarul-de-vrancea-arhitectura-tacerii-poezia-unei-iubiri-care-continua-prin-absenta/mediaPool/ukPXnKW.png”]
Cronică literară în Ziarul de Vrancea: „Arhitectura tăcerii”, poezia unei iubiri care continuă prin absență
|
Prof. dr. Constantin Miu, colaborator al Ziarului de Vrancea, analizează volumul de poeme al lui Gheorghe Mocanu, apărut la Editura PIM, Iași, în 2026: o construcție poetică în care pierderea soției, memoria și tăcerea conturează „prezența prin absență”.
SEMNAL EDITORIAL
PREZENȚA PRIN ABSENȚĂ
În studiul DUBLA INTENȚIE A LIMBAJULUI ȘI PROBLEMA STILULUI, criticul și istoricul literar Tudor Vianu distinge două aspecte majore:
– tranzitivitatea – specifică mai cu seamă prozatorilor – reprezintă dorința autorului de a transmite o informație, o idee sau un mesaj către ceilalți.
– reflexivitatea e caracteristică poeților introvertiți, având drept trăsătură esențială tendința de a reflecta starea interioară, sentimentele și personalitatea celui aflat în relație cu lumea.
Având în vedere reflexivitatea limbajului, Gh. Mocanu propune, prin volumul de versuri ARHITECTURA TĂCERII (Editura PIM, Iași, 2026), o estetică de tip nou, un alt tip de constructivism: unul întors spre interior, bio-vegetal și afectiv, în care materialele dure (cimentul, cărămida, fierul, balastul) sunt grefate pe fluiditatea organică a viului și pe asceza tăcerii. De aici și titlul inspirat al noului volum – Arhitectura tăcerii.
În ziua trimiterii la tipar a acestei cărți, autorul mărturisea: „Este mărturia unei perioade care mi-a schimbat profund și iremediabil existența. Poemele s-au născut după pierderea soției mele, într-un timp în care cuvintele obișnuite nu mai puteau spune tot ceea ce rămăsese de spus. Poate tocmai atunci, când proza nu mi-a mai fost de ajuns, am descoperit că durerea își caută singură o altă limbă.”
De aceea, volumul acesta stă sub semnul prezenței prin absență. Gh. Mocanu conștientizează că golul sufletesc trebuie umplut printr-o altă modalitate scriitoricească: tăcerea din cuvinte poate deveni eșafodaj spre o altă lume – a interiorității sinelui. Ca atare, trăirile eului poetic, cu fluxurile și refluxurile sale devin pilonii acestei arhitecturi interiorizate, făcând astfel ca absența jumătății sinelui să fie complinită printr-o prezență tăcută, reliefând arhitectura inimii unui poet autentic.
Dacă privim cu atenție coparta 1 a volumului de poeme semnat de Gh. Mocanu, vom înțelege mesajul sintetizat în versurile „Între cuvinte se ridică/ lumi pe care nu le vedem,/ iar în tăcere locuiește/ tot ce nu se poate spune.” Pe prima copertă, apar niște trepte pe care eul poetic urcă (lumile ridicate între cuvinte), iar pe coperta care închide volumul, treptele sugerează coborâșul, adică INTERIORIZAREA (tot ce nu se poate spune, dar care locuiește, adică se trăiește în tăcere). Între aceste coperte se vede arhitectura tăcerii.
În Scisori provinciale (Lettres provinciales), scriitorul și filosoful Blaise Pascal își încheie textul cu următoarea justificare adresată destinatarului:
„Doamne, iartă-mă, că n-am avut timp să fac scrisoarea aceasta mai scurtă.” Prefața pe care o semnez la acest volum de poeme este mai lungă, dar necesară, deoarece o socotesc un fel de mise en abîme – adică oabordare în profunzime –, pentru ca cititorul să se familiarizeze cu estetica post-constructivismului, detectabilă în acest volum.
Cartea de față este structurată în cinci secțiuni:
În secțiunea Sarcofagul vegetal, Gh. Mocanu renunță la podoabele retorice clasice, la adjectivarea abundentă și la metaforele decorative, optând pentru versuri reduse adesea la un singur cuvânt-cheie. Această tehnică a izolării grafice forțează lexemul să funcționeze ca un „cuvânt-cărămidă”, o unitate de construcție stabilă, în jurul căreia se organizează tăcerea.
Un aspect în cadrul secțiunii Temelia invizibilă îl reprezintă modul în care Gh. Mocanu abordează metaforic neantul și absența. Autorul recurge la o poetică a vidului, considerând că nimicul nu este o lipsă de materie, ci o entitate paradoxală, dotată cu fundație, ferestre și o remarcabilă stabilitate structurală.
În al treilea ciclu intitulat Puntea dintre formă și respirație Gheorghe Mocanu propune o rezoluție estetică a conflictului dintre rigiditatea minerală și pulsația biologică. Puntea își pierde conotația constructivistă clasică, de structură masivă din oțel sau beton, așezată peste prăpăstiile lumii. Ea devine o zonă de graniță spirituală, un mediu fluid în care unghiurile și marginile rigide ale eului încep să se deschidă către exterior.
A patra secțiune – Estetica revelației – reprezintă zenitul gnoseologic al întregului volum semnat de Gheorghe Mocanu. În această secțiune, poemele nu mai descriu procesul de trecere sau efortul de a locui absența, ci instalează conștiința într-o stare de iluminare interioară.
Ultima secvență – Prezența fără nume – reprezintă stadiul de împlinire metafizică a întregului volum. Aici, Gheorghe Mocanu abandonează până și ideea de trecere sau de revelație luminoasă, instalând textul și conștiința într-un spațiu, unde dualitatea dispare, iar existența se manifestă ca o prezență continuă, nenumită.
Noutatea pe care Gh. Mocanu o aduce în lirica actuală, prin volumul ARHITECTURA TĂCERII constă în reconcilierea paradoxală dintre rigoarea geometrică și fragilitatea afectivă.
Prof. Dr. Const. MIU
membru al Uniunii Scriitorilor din România,
Filiala „Dobrogea” – Constanța
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Raporteaza comentariu
In curs de procesare…[analyse_source url=”https://ziaruldevrancea.ro/special/educatie/cronica-literara-in-ziarul-de-vrancea-arhitectura-tacerii-poezia-unei-iubiri-care-continua-prin-absenta”]