[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/10/Psiho-Care-Clinic-0200-scaled.jpg”]
În cabinet, oamenii nu vin întotdeauna atunci când apare prima schimbare. De multe ori, vin după ce au încercat o perioadă să se descurce singuri. După ce și-au spus că este doar oboseală, că este o perioadă mai grea, că trebuie să își revină. Sau după ce familia a observat că ceva s-a schimbat, dar a sperat că va trece.
În activitatea noastră, întâlnim oameni care continuă să meargă la serviciu, să aibă grijă de copii, să își îndeplinească responsabilitățile și să pară, din exterior, că sunt bine. Dar faptul că un om continuă să funcționeze nu ne spune întotdeauna cum îi este.
Poate tocmai de aceea, ca echipă, ne dorim să vorbim despre sănătatea mintală pornind de la o întrebare foarte simplă: „Cum ești, de fapt?”
Dincolo de diagnostic este experiența unui om
Tema Zilei Mondiale a Sănătății Mintale din 2026, anunțată de World Federation for Mental Health, este „Lived Experiences Heard: Real Voices, Real Change” – o invitație de a acorda mai mult spațiu experiențelor reale și vocilor oamenilor.
Este o perspectivă în care ne regăsim.
Diagnosticul ne ajută să înțelegem simptomele, să orientăm îngrijirea și să urmărim evoluția. Dar diagnosticul nu ne spune totul despre omul din fața noastră.
Doi oameni cu același diagnostic pot trăi experiențe foarte diferite. Pentru unul, cea mai mare dificultate poate fi anxietatea. Pentru altul, faptul că nu mai poate lucra așa cum o făcea înainte. Pentru altcineva poate fi relația cu familia, teama de recădere, pierderea autonomiei sau sentimentul că, din momentul diagnosticului, ceilalți au început să îl privească diferit.
De aceea, în cabinet nu este suficient să întrebăm doar despre simptome. Avem nevoie să înțelegem și ce s-a schimbat în viața omului, ce îl îngrijorează și ce contează pentru el.
Nu orice schimbare înseamnă o tulburare. Dar o schimbare care persistă merită observată
Credem că aici avem încă mult de câștigat prin prevenție și intervenție timpurie.
Nu orice adolescent care se retrage are depresie. Nu orice copil care devine iritabil are o tulburare psihică. Nu orice perioadă de insomnie, tristețe sau anxietate înseamnă un diagnostic.
Dar nici nu este nevoie să așteptăm până când lucrurile devin foarte grave pentru a le acorda atenție.
În practică, sunt importante schimbarea față de felul obișnuit de a fi al persoanei, durata ei și măsura în care începe să afecteze viața de zi cu zi.
Un copil poate să nu spună „mi-e greu”, dar să înceapă să ne arate prin comportament. Un adolescent se poate retrage. Un adult poate continua să funcționeze, dar cu un efort din ce în ce mai mare. La o persoană în vârstă, tristețea persistentă sau pierderea interesului nu ar trebui explicate automat prin „așa este la vârsta asta”.
De multe ori, familia observă prima că ceva nu mai este la fel. Această observație merită ascultată, împreună cu ceea ce ne spune persoana despre propria experiență.
Nu pentru a pune noi un diagnostic, ci pentru a putea spune: „Am observat că în ultima vreme ceva s-a schimbat. Cum îți este?”
Să ascultăm înainte să explicăm
Atunci când cineva ne spune că îi este greu, avem tendința firească de a încerca să îl ajutăm. Și uneori facem asta oferind imediat soluții: „Trebuie să ieși mai mult”, „Încearcă să nu te mai gândești”, „Ai lucruri bune în viața ta” sau „Trebuie să fii puternic”.
Sunt, de cele mai multe ori, lucruri spuse cu intenții bune. Dar omul din fața noastră poate avea nevoie, înainte de orice, să simtă că ceea ce trăiește este auzit.
A asculta nu înseamnă să fim de acord cu tot și nici să avem răspunsul potrivit pentru fiecare situație. Înseamnă să lăsăm suficient spațiu pentru ca celălalt să poată spune cum îi este fără să îi explicăm imediat cum ar trebui să îi fie.
Sănătatea mintală nu se construiește doar în cabinet
În echipa noastră, fiecare contribuie la îngrijire prin rolul său: medici psihiatri, psihologi, psihoterapeuți și asistente medicale. Întâlnim omul în momente diferite, iar colaborarea ne ajută să înțelegem mai bine nevoile lui și să oferim continuitate sprijinului.
Credem în rolul tratamentului atunci când acesta este necesar, în psihoterapie și în sprijinul adaptat fiecărei persoane. Dar credem la fel de mult că sănătatea mintală nu începe și nu se termină la ușa cabinetului.
Contează relațiile pe care le avem, somnul, activitatea fizică, sentimentul că aparținem, posibilitatea de a avea activități care ne fac plăcere și de a rămâne implicați în propria viață. Contează familia, școala, locul de muncă și comunitatea în care trăim.
Contează și felul în care vorbim despre tulburările psihice.
Un diagnostic nu ar trebui să devină identitatea unui om. Persoana cu depresie, tulburare bipolară, schizofrenie sau o tulburare de anxietate rămâne un om cu relații, preferințe, resurse, vulnerabilități și planuri.
Tratăm boala, dar avem în față un om.
Nu trebuie să așteptăm să nu mai putem
Dacă ar fi un singur mesaj pe care ne-am dori să îl păstrăm de Ziua Mondială a Sănătății Mintale, ar fi acesta: nu trebuie să așteptăm criza pentru a cere ajutor.
Merită să fim atenți atunci când o schimbare persistă, când somnul este afectat, când anxietatea începe să limiteze viața, când dispare interesul pentru lucrurile care înainte făceau plăcere, când ne retragem de lângă ceilalți sau când activitățile obișnuite devin din ce în ce mai greu de dus.
Și nu ne referim doar la persoana care trece printr-o dificultate. Ne gândim și la familii și la aparținători. În activitatea noastră vedem cât de mult se poate schimba viața unei familii atunci când unul dintre membrii ei se îmbolnăvește. Cel care îngrijește poate avea, la rândul lui, nevoie de sprijin.
Sănătatea mintală nu este doar despre momentul în care apare boala. Este și despre prevenție, despre recunoașterea schimbărilor și despre posibilitatea de a interveni mai devreme.
„Cum ești, de fapt?”
De 10 octombrie, ne-am dori să nu rămânem doar cu încă o zi internațională bifată în calendar.
Ne-am dori să rămânem cu puțin mai multă atenție față de oamenii de lângă noi și poate cu o întrebare pe care să avem curajul să o punem mai des.
„Cum ești, de fapt?”
Poate răspunsul va fi „Sunt bine”. Poate va exista o pauză înaintea răspunsului. Sau poate cineva va spune pentru prima dată: „Nu prea sunt bine.”
Nu trebuie să avem întotdeauna soluția. Uneori este suficient, pentru început, să putem asculta și să știm că, atunci când este nevoie, există ajutor.
Iar dacă întrebarea este pentru noi înșine, merită să ne acordăm aceeași atenție.
Mai devreme. Mai ușor. Înainte să fie prea greu.
Dr. Mirela Ene
Medic primar psihiatru
În numele echipei Psiho Care Clinic Focani
[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/10/10/dincolo-de-sunt-bine-cum-ne-este-de-fapt10-octombrie-ziua-mondiala-a-sanatatii-mintale-despre-schimbarile-care-merita-observate-nevoia-de-a-fi-ascultati-si-curajul-de/”]