[analyse_image type=”featured” src=”https://zdvi.cname.ro/_/foto-podul-bratulestilor-catunul-din-vrancea-peste-care-se-asterne-uitarea-case-in-ruina-si-o-scoala-parasita/mediaPool/usiAsaN.png”]
Foto | Podul Brătuleștilor, cătunul din Vrancea peste care se așterne uitarea: case în ruină și o școală părăsită
|
Profesorul Marian Găloiu revine, după doi ani, în Podul Brătuleștilor și descrie gospodăriile cuprinse de vegetație, liniștea drumurilor și reîntâlnirea cu tanti Florica, femeia despre a cărei singurătate scria în 2024.
Cătunul peste care s-a așternut uitarea
Au trecut doar doi ani de când am scris despre Podul Brătuleștilor și despre tanti Florica, singura femeie pe care am întâlnit-o acolo. La început de octombrie m-am întors. În locul glasurilor și al urmelor de viață, am găsit liniștea adâncă a unui cătun care își trăiește ultimile clipe.
În urmă cu aproape cincisprezece ani, prin aceste locuri mai erau oameni. Se auzeau câinii lătrând, porțile se deschideau, iar curțile și grădinile purtau semnele unei vieți obișnuite.
Peste fostul sat, toamna așezase o frumusețe tristă. Fânul uscat, rămas necosit, acoperea terenurile abandonate. Pomii, mulți cu ramuri uscate, păstrau încă fructe care așteptau să fie culese. Nimeni nu venise însă să le adune. Încet, vegetația înaintează peste grădini, peste drumuri și peste locurile în care oamenii își duceau cândva traiul. Pădurea pare să-și ia înapoi ceea ce satul a lăsat în urmă.
Casele sunt aproape prăbușite. Unele mai stau în picioare doar ca să amintească de cei care le-au ridicat și le-au locuit. Altele au rămas fără acoperiș, fără uși, fără ferestre. Curțile s-au umplut de buruieni, iar liniștea s-a așternut peste tot.
Este o liniște profundă. Nu se mai aud câinii care altădată păzeau gospodăriile. Nu se mai aud glasuri, pași sau porți trântite. Doar vântul trece printre crengile uscate și prin iarba înaltă.
În 2024, când am ajuns aici, tanti Florica s-a bucurat că cineva îi dă binețe. Am scris atunci despre singurătatea ei și despre traiul greu din acel cătun, departe de magazine și de alte case locuite. Articolul a rămas mărturia unei întâlniri și a unei lumi care se pierdea deja. Acum, din spatele porții aproape dărâmate, și-a arătat doar capul. Ne-a făcut semn să plecăm și să nu o fotografiem. Am înțeles că nu vrea să fie pozată și i-am respectat dorința. Se temea, ne-a spus, că femeia în casa căreia locuiește aici s-ar putea supăra.
Nu știu ce poveste se află în spatele acestei temeri și nici nu pot judeca situația din câteva vorbe. Pot doar să mă întreb câtă singurătate și nesiguranță încape într-un loc în care aproape că nu mai ajunge nimeni. Și să mă gândesc la contrastul dintre bucuria cu care ne-a întâmpinat în 2024 și graba cu care ne-a cerut acum să plecăm.
M-am întors în Podul Brătuleștilor ca într-un loc cunoscut, dar aproape nimic nu mai era la fel. Casele se prăbușesc, terenurile se sălbăticesc, pomii își lasă fructele pe ramuri, iar vechea școală stă părăsită, cu trecutul închis între pereții ei.
Poate că, într-o zi, nu va mai rămâne decât pădurea. Iar cei care vor trece pe aici nu vor ști că în poiana aceasta au fost case, grădini, copii și oameni. Nu vor ști că pe aceste drumuri se auzeau cândva viața. Vor vedea doar câteva ziduri acoperite de verdeață și se vor întreba dacă a locuit cineva aici.
A locuit. Au fost oameni. Au fost gospodării și o școală. Iar acum, peste toate, s-a lăsat liniștea.
Marian Găloiu
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
Alexandru Vlahuță, evocat la Focșani la 168 de ani de la naștere: între memoria Vrancei și emoția unui nou an școlar
Anunțuri ZdV Premium
Raporteaza comentariu
In curs de procesare…[analyse_source url=”https://ziaruldevrancea.ro/actualitatea/stiri-locale/foto-podul-bratulestilor-catunul-din-vrancea-peste-care-se-asterne-uitarea-case-in-ruina-si-o-scoala-parasita”]