„Tribunalele poporului”, de la comuniștii staliniști la populiștii „suveraniști”

Atitudinea liderului AUR, George Simion, care instigă lumea să iasă în stradă, să pună presiune pe judecători pentru a-l elibera pe fostul candidat pro-rus la Președinție Călin Georgescu, amintește de procesele comunist-staliniste, când erau invocate „Tribunalele Poporului”. Doar că este o retorică inversată.

Președintele AUR, George Simion, instigă lumea să iasă în stradă, să pună presiune pe judecători pentru a-l elibera pe fostul candidat pro-rus la Președinție Călin Georgescu, cercetat nu politic, cum mint susținătorii lui, ci pentru o infracțiune de drept comun, o înșelăciune mai exact cu un prejudiciu indicat de procurori de peste un milion de euro.

Ceea ce face Simion este, pe de o parte, imixtiune în actul de justiție, o subminare a principiului separării puterilor în stat. Pe de alta, este încercarea de politizare a unui dosar penal – care, repet, vizează o faptă de drept comun – pentru a obține capital politic și pentru a decredibiliza instituțiile statului, numindu-le în mod populist „aparat represiv”.

Atitudinea lui Simion amintește de procesele comunist-staliniste, de la sfârșitul anilor 40 și anii 50, când erau invocate „Tribunalele poporului”. Doar că este o retorică inversată.

Comuniștii invocau „vocea poporului” pentru a condamna (mobilizau în stradă „masele populare ” care cereau, urlând, pedepsirea exemplară a „dușmanilor poporului” – să ne amintim, de pildă, de procesul Adrianei Georgescu, fosta şefă de Cabinet a generalului Nicolae Rădescu, preşedintele Consiliului de Miniştri: în timp ce la Curtea Marţială se judeca procesul, în fața tribunalului „poporul” striga „Moarte teroriştilor, moarte lui Ţeţu, moarte Adrianei Georgescu, moarte lui Antim Boghea, moarte…”, scene menționate în volumul său de memorii „La început a fost sfârşitul. Dictatura roşie la Bucureşti”).

Populiștii de azi, al căror exponent este și George Simion, folosesc această retorică, a „vocii poporului” în încercarea de a elibera un aliat politic. Mecanismul însă este același, construit pe ideea că strada are o legitimitate superioară legii și judecătorilor. Ceea ce e fals și în contradicție cu democrația. În același registru se încadrează și etichetarea sistemului judiciar ca fiind un „aparat represiv”. Acest tip de discurs amintește de cel totalitar care a avut ca scop anularea credibilității instituțiilor tradiționale democratice pentru a le înlocui cu o logică de tipul „noi împotriva lor”.

Un tip de discurs care nu doar că încearcă mutarea actului juridic din sala de judecată în stradă, ci reprezintă un derapaj, un risc la adresa democrației.