Acțiuni ale polițiștilor locali pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în Timișoara – 4187 sancțiuni aplicate, 423 de cerșetori și oameni ai străzii depistați

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.banatulazi.ro/wp-content/uploads/2026/10/foto-cersetori.jpg”]

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranță Publică și Proximitate acționează în teren, pe raza Municipiului Timișoara, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, prevenirea comiterii de fapte antisociale și luarea măsurilor legale în cazul încălcării actelor normative în vigoare aflate în atribuțiile acestora.

În timpul patrulărilor efectuate atât pedestru, cât și cu mijloacele auto din dotare, polițiștii locali din cadrul compartimentului menționat au aplicat nu mai puțin de 4187 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 805.684 lei, mai mult de jumătate din acestea, respectiv 2654, fiind aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991, mai exact pentru tulburarea liniștii publice, consum de alcool pe domeniul public, provocare de scandal, adresarea de expresii și cuvinte jignitoare, servirea de băuturi alcoolice unor persoane aflate în vădită stare de ebrietate.

Alte sancțiuni au mai fost aplicate pentru aruncarea pe jos de resturi, ambalaje, chiștoace de țigări, coji de seminte, fumat în locuri nepermise din spațiul public, staționarea cu autovehiculele în zone pietonale, oprirea în locuri prevăzute cu indicatoare care interzic acest lucru.

În ceea ce privește fenomenul cerșetoriei și al oamenilor străzii, polițiștii locali acționează permanent și pe această linie, 423 astfel de persoane fiind depistate de la începutul acestui an, acestea fiind predate de 2216 ori către serviciile sociale în vederea luării măsurilor de reintegrare. Din păcate, cetățenii continuă să le ofere bani, menținându-i astfel în stradă, aceștia neacceptând să își câștige existența muncind, ci doar stând cu mâna întinsă deoarece primesc mai mulți bani în acest fel. Polițiștii locali vor continua patrulările și în perioada următoare pentru a asigura cetățenilor orașului un climat civilizat și cât mai sigur.

[analyse_source url=”https://www.banatulazi.ro/actiuni-ale-politistilor-locali-pentru-asigurarea-ordinii-si-linistii-publice-in-timisoara-4187-sanctiuni-aplicate-423-de-cersetori-si-oameni-ai-strazii-depistati/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.