[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.debanat.ro/wp-content/uploads/2026/10/Foto_LA-PAS-2.jpg”]
Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas

În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă.
Organizat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, evenimentul explorează și invită la reflecție asupra modului în care producem, alegem, gătim și împărțim hrana într-un context marcat de schimbări climatice și tehnologice, de transformarea sistemelor alimentare și dezvoltarea unor noi forme de inegalitate în accesul la hrană.
Festivalul LA PAS se desfășoară în cadrul proiectului LA PAS/ Slowing Down, implementat de Asociația CRIES. Proiectul face parte din Programul prioritar cu caracter multianual „Repere în cultură”, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Timp de trei zile, în grădina Institutului Francez din Timișoara și a Vilei Internațional (Bd. C.D. Loga 46-48), locații puse la dispoziție de partenerii strategici de la IFT și Consiliul Județean Timiș, vor avea loc zeci de ateliere, activități pentru întreaga familie, degustări de produse, sesiuni gastronomice, dialoguri cu sens, prezentări de carte, expoziții, intervenții artistice și jocuri interactive.
„Într-o lume trăită în viteză, noi, în Festivalul LA PAS, aducem un elogiu lentorii, invităm comunitatea să facă lucrurile nu doar mai încet, ci cu mai multă atenție și responsabilitate, să își acorde timp să cunoască oamenii din spatele hranei, să înțeleagă consecințele alegerilor proprii, să dialogheze, să experimenteze, să construiască relații bazate pe colaborare și încredere, să afle cum pot funcționa acestea. Facilităm întâlnirea cu oameni care schimbă, prin ceea ce fac, relația noastră cu hrana, prezentăm produse și preparate locale, oferim experiențe culinare care apropie publicul de oamenii, locurile și practicile din spatele hranei.”, anunță președintele Asociației CRIES, Mihaela Vețan.
Programul complet al Festivalului LA PAS 2026: https://la-pas.cries.ro/program-festivalul-la-pas-2026/ . Accesul publicului la festival este gratuit.

Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
„Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Welcome Pack-uri, reduceri și surprize pentru studenți, la Iulius Town Timișoara
Record de participare la UVT Liberty Marathon
Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii ajunge în acest weekend în Iulius Town Timișoara
Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Un scurtmetraj realizat de o studentă UVT a fost selectat la Festivalul One World România
Pe 18 octombrie la Giarmata va avea loc Balul Seniorilor
DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate

[analyse_source url=”https://debanat.ro/2026/10/acest-weekend-aduce-la-timisoara-cea-de-a-sasea-editie-a-festivalului-la-pas_478307.html”]